16 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, constatate de poliţiştii dâmboviţeni

stire Politie 1 (1)

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Petru Cercel din localitate, s-a produs un accident rutier, soldat numai cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că un conducător auto, de 34 de ani, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus în mod regulamentar, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie de 0.90 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.
Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului”.
Totodată, poliţiştii din Aninoasa au depistat un bărbat în timp ce conducea un moped pe raza localităţii, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu era înregistrat în circulaţie.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu alcooltestul, rezultatul fiind de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>