Adrian Țuțuianu vs. Cezar Preda – dialog la distanță

COMUNICAT DE PRESĂ PNL DÂMBOVIȚA

În legătură cu declarațiile susținute de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, în conferință de presă, luni, 22 august a.c., pe subiectul Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița, filiala Dâmbovița a Partidului Național Liberal vă transmite următorul punct de vedere:

Se pare că acest subiect, care prezintă 100% adevăr, i-a lovit în plin pe membrii PSD care acum încearcă să arunce pe noi deșteptarea primarilor care încep să înțeleagă. Îi solicităm președintelui Consiliului Județean, domnului Adrian Țuțuianu, probele pe care susține că le are, cine ar fi dat presupusul sms, cine i-ar fi sfătuit pe primari ceea ce dumnealui susține, mai ales în condițiile în care poziția publică a PNL, dar și cea din interiorul partidului, a fost clară: nu recomandăm nimic, nu amestecăm administrația cu politica. Domnul Țuțuianu nu face altceva decât să afișeze cu mândrie metehnele PSD de filaj, manipulare, securism și diversiune.

Dar cu această ocazie, îmi permit să-i adresez domnului președinte de Consiliu Județean niște întrebări cât se poate de legitime:

  1. De fapt, de ce vorbește dumnealui în locul ADI? În ce calitate? De beneficiar? Această companie nu are Director General care să reprezinte public interesele companiei? De ce interesele ADI au fost prezentate până acum, în conferințe de presă, numai de președinte și vicepreședinți de CJD ai PSD? Ce anume justifică efortul?
  2. De ce îi deranjează atât de mult o investigație privind activitatea companiei de apă încât domnul președinte de CJD să fie nevoit să iasă în conferință de presă pe acest subiect?
  3. Le este frică domnilor din PSD că, în urma unei investigații, s-ar putea descoperi mari nereguli în legătură cu modul în care a fost manageriată compania, că s-ar putea descoperi câte plăți au fost făcute în decembrie 2015 și către cine?

Concluzia, domnule Adrian Țuțuianu, este una general-valabilă: de ce ți-e frică, nu scapi. Legea e lege pentru toată lumea. Dumneavoastră, ca președinte de Consiliu Județean, ați preluat încă un mandat cu active și pasive… Eu nu v-am arătat pe unde se intră în București, dar la Compania de apă semnalez că este o problemă, iar dâmbovițenii au tot dreptul să știe!

23 august 2016                                           

Cezar Preda,

Președinte PNL Dâmbovița


COMUNICAT DE PRESĂ PSD DÂMBOVIȚA

Pentru corecta informare a locuitorilor județului Dâmbovița, cât și a celor nou veniți pentru a completa rândul vremelnicilor numiți pe funcțiile vacante ale PNL, facem următoarele precizări:

  1. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,Apa Dâmbovița” și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,, Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deșeurilor solide în județul Dâmbovița” sunt, conform statutului, două Asociații în care Consiliul Județean Dâmbovița este membru asociat fondator, cu drepturi depline, făcând parte din Adunarea Generală, organul de conducere al Asociației, prin reprezentanții  legali, domnul Alexandru Oprea- vicepreședinte CJD, respectiv domnul Corneliu Ștefan- vicepreședinte CJD. Tot ca membri fondatori, regăsim reprezentanții Unităților Administrativ Teritoriale, primarii din județul Dâmbovița despre care avem convingerea că au deja formată capacitatea intelectuală, așa cum au și demonstrat-o, de a înțelege responsabilitățile pe care le au în cadrul acestei Asociații. Evident, domnul președinte al PNL Dâmbovița, necunoscând realitatea nici administrativă, nici politică a județului nostru, consideră că menirea dumnealui este de ceas deșteptător.

Pe de altă parte, comunicatul de presă al PNL Dâmbovița semnalează o fractură de logică, deoarece interesele reprezentantilor locali ai PNL, partid care susține necondiționat guvernul actual,  sunt în contradicție cu cele două adrese primite de la Ministerul Dezvoltării Regionale, respectiv Ministerul Fondurilor Europene, care avertizează asupra consecințelor retragerii unităților administrativ-teritoriale din ADI.

  1. Am sesizat că din statutul niciunui partid politic nu rezultă că ar avea prerogativele de a investiga activitatea unei asociații de dezvoltare intercomunitară sau a unei societăți comerciale. Însă, dacă există date sau informații cu privire la încălcarea normelor legale de către CATD, solicităm public ca acestea să fie aduse la cunoștință instituțiilor abilitate ale statului. Din păcate, un subiect atât de important pentru dezvoltarea județului nostru, devine temă politico-electorală, de diversiune și manipulare, foarte bine stăpânită și exersată de reprezentanții locali ai PNL.

Precizăm că în luna decembrie 2015 au fost efectuate plăți contractuale către societățile cu care CATD avea contracte de lucrări, verificate și certificate de către reprezentanți ai  instituțiilor abilitate ale statului român, iar neefectuarea lor atrăgea consecințe contractuale mergând până la rezilierea contractelor de lucrări și pierderea finanțării, ceea ce nu face decât să demonstreze că domnul Cezar Preda a început deja campania electorală și ia ca miză în jocurile sale politice atât directivele europene, cât și angajamentele asumate de România și pune în pericol implementarea proiectelor la nivelul județului Dâmbovița. Pentru corecta informare, CATD a depus raportul final de implementare a Programului Operațional Sectorial I Mediu și și-a respectat obligațiile contractuale asumate.

Organizația Județeană a PSD Dâmbovița reamintește domnului Cezar Preda și membrilor PNL că atragerea fondurilor europene și modul de implementare a proiectelor cu fonduri europene constituie o preocupare majoră a administrației publice locale, iar acest tip de proiect, cea mai mare investiție cu fonduri europene din județul Dâmbovița, în valoare de 140 de milioane de euro, este  o prioritate asumată de România și implicit de fiecare județ, indiferent că este condus de PSD sau de PNL.

Președinte al PSD Dâmbovița,

Adrian Țuțuianu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>