Alege să fii voluntar!

Începând de astăzi, 10 mai a.c., Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) lansează semenilor o provocare, aceea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România.
Acest demers are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.
După parcurgerea unor programe de pregătire, activităţile derulate alături de efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa vor consta în participarea la misiunile de intervenție, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv.
Proiectul I.G.S.U., intitulat „Salvator din pasiune”, se va derula în perioada 10 mai – 29 iulie a.c., interval de timp structurat în trei etape ce presupun recrutarea şi înscrierea candidaţilor, analizarea dosarelor și încheierea contractelor de voluntariat.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori  sunt următoarele:
–    vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
–    apt din punct de vedere medical;
–    să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
–    să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
Dosarul candidatului trebuie să conţină:
ü    cerere de înscriere;
ü    certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);
ü    copie după actul de identitate;
ü    aviz psihologic;
ü    act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;
ü    adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă”.
ü    acordul părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.
Perioada de recrutare şi înscrieri este 10.05 – 17.06.2016 (în limita a 40 de voluntari/judeţ).
Dosarele candidaţilor se depun la Biroul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa (din Șoseaua Găeşti nr.9, Mun.Târgovişte, jud.Dâmboviţa), de luni până vineri, în intervalul orar 0800 – 1600.
Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa – www.isudb.ro.

Afis Salvator din pasiune-2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>