CJD, măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

Având în vedere deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, privind măsurile de prevenire a infecției cu Coronavirus, președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alexandru Oprea, a dispus ca programul salariaților din cadrul aparatului propriu al CJD și al instituțiilor subordonate, care utilizează mijloace de transport în comun, să fie decalat, astfel încât sosirea la programul de lucru să se facă etapizat, în intervalul orar 08:00 – 10:00, iar plecarea de la locul de muncă să se realizeze în intervalul 16:00 – 18:00.

De asemenea, pentru a limita răspândirea cu virusul COVID-19, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a suspendat, începând cu data de 11 martie 2020, audiențele cu cetățenii, urmând ca transmiterea petițiilor și documentelor să se realizeze prin utilizarea căilor de comunicare alternativă, respectiv:

– prin e-mail, la adresa consjdb@cjd.ro;

– prin fax, la numărul 0245212230;

– prin curier poștal, la adresa instituției: Piața Tricolorului nr.1, Târgoviște.

Măsurile sunt valabile până în data de 31 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire.

 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *