Comercianţii de carne şi produse din carne…la control!

stire politie 1

La data de 19 iunie a.c., efective din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în colaborare cu poliţişti de la ordine publică, au desfăşurat o acţiune pe raza oraşului Pucioasa pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul comercializării şi transportului de carne şi produse din carne.
În urma controlului efectuat la o societate comercială de profil din Pucioasa, s-a constatat faptul că administratorul acesteia nu deţinea documente de provenienţă pentru cantitatea de 113 kilograme de carne şi produse din carne, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional în conformitate cu Legea 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Ca măsură complementară, s-a procedat la confiscarea contravalorii produselor a căror provenienţă nu a putut fi stabilită, respectiv suma de 1 050 de lei.
De asemenea, poliţiştii au depistat în trafic un agent de vânzări de la o societate comercială din Piteşti, ce are ca obiect de activitatea furnizarea de carne de porc, iar în urma verificării habitaclului autovehicului, s-a stabilit că nu erau respectate condiţiile sanitar-veterinare de transport al cărnii.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor HG 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Activitatea a beneficiat şi de sprijinul specialiştilor din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa.
Pentru evitarea unor situaţii ce pot pune în pericol sănătatea cetăţenilor ca urmare a consumului de produse din carne comercializate fără respectarea normelor sanitar-veterinare, poliţia dâmboviţeană adresează următoarele recomandări :
 Nu cumpăraţi carne sau produse derivate de la persoane, locuri sau spaţii neautorizate din punct de vedere sanitar- veterinar. În situaţia în care cetăţenii vor cumpăra astfel de produse din spaţii improvizate sau din „ sistemul stradal”, se expun riscului îmbolnăvirii;
 Cumpăraţi doar produsele din carne ce au aplicate marca de sănătate a unităţii de sacrificare sau marca de identificare a unităţii de tranşare. Marca de sănătate / identificare atestă că produsele au fost supuse controlului sanitar- veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
 Carnea proaspătă, oferită spre comercializare, trebuie să provină numai din abatoare care funcţionează în conformitate cu normele legale, unde, în permanenţă, este asigurată asistenţa sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;
 Cetăţenii nu trebuie să se lase influenţaţi de anumite “oferte” pentru produsele din carne, de cele mai multe ori acestea sunt comercializate fără respectarea normelor de igienă alimentară;

stire politie 1-2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>