Dep. PRO Romnânia OANA VLĂDUCĂ, despre starea precară a sistemului de irigații din județ

Interpelare adresată ministrului agriculturii

Domnule ministru,

Vă supun atenției o problemă care se acutizează în fiecare an: starea precară a sistemului de irigații din județul Dâmbovița, județ care oferă un potențial agricol uriaș, cu bazine legumicole și pomicole cunoscute la nivel național.

În capitolul „Politici agricole și dezvoltare rurală” din Programul de guvernare, una dintre prioritățile asumate se referă la refacerea și extinderea sistemului de irigații – apa gratuită până la stația de punere sub presiune. În mod aparte, pentru producătorii agricoli din sudul județului Dâmbovița este de interes reabilitarea canalelor de aducţiune CA1 şi CA2 din Sistemul de Irigaţii Titu – Ogrezeni, care deserveşte 45.000 hectare (din care 24.000 în județul nostru).

În condițiile în care suprafața irigată din județ este foarte mică (aproximativ 2.000 hectare), obiectivul devin unul vital. În acest sens, vă rog, domnule ministru să ne comunicați care este stadiul investițiilor în sistemul de irigații din județul Dâmbovița și ce alocări financiare există pentru anul în curs? Totodată, vă rog să ne precizați dacă Ministerul are un plan de investiții și pentru infrastructura secundară de irigații din acest județ.

Solicit răspuns scris.

Cu deosebită consideraţie,                                                                                                                                                                                        DEPUTAT  PRO ROMANIA

OANA  SILVIA VLĂDUCĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>