Dep. PSD Carmen Holban: „La asemenea momente de evocare a spiritului unionist este necesar ca întreaga clasă politică să medităm la adevăratele așteptări ale poporului”

Istoricul eveniment din 24 ianuarie 1859 este considerat a fi primul pas important spre înfăptuirea statului național unitar român prin unirea Moldovei și a Țării Româneşti sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. În șapte ani de domnie, Alexandru Ioan Cuza, acest lider vizionar, a transformat Principatele Unite, în pofida tuturor presiunilor, care nu au fost puține sau neînsemnate, și a demarat reforme profunde în numeroase domenii.

La asemenea momente de evocare a spiritului unionist de acum 160 de ani, este necesar ca întreaga clasă politică să medităm la adevăratele așteptări ale poporului: să ne ținem de cuvânt, să ne punem puterea și priceperea în slujba interesului public și să respectăm legile. Numai așa vom putea sta în continuare demni și ne vom privi în ochi cu mândrie. Așa, UNIREA va rămâne mulți ani de acum înainte un Ideal Sfânt…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *