Dep. PSD Claudia Gilia : “Comunicarea directă este de departe, cea mai eficientă atunci când vrei să cunoști problemele și să faci ceva pentru rezolvarea lor.”

În cadrul programului de activitate de circumscripția electorală, am avut recent mai multe întâlniri cu aleșii locali, reprezentanți de instituții și locuitori din comunele Bilciurești, Cojasca și Cornești. A fost o continuare a dialogului pe care l-am avut permanent cu aceste comunități, prezentându-le acum activitatea pe care o desfășor, ca parlamentar, în cadrul Comisiei juridice, disciplină și imunități, în cadrul Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și, sigur, în plenul Camerei Deputaților.
Un subiect extrem de important a fost legat de Programul Național de Dezvoltare Locală (etapa a II-a). Am subliniat necesitatea depunerii documentațiilor aferente proiectelor aprobate la finanțare până la sfârșitul acestei luni. Ar fi o pată pe imaginea administrațiilor locale și pe imaginea noastră, ca județ, să ne trezim cu proiecte blocate la finanțare din cauze pe care, de la un punct încolo, nu le mai înțeleg. Am spus-o și eu de atâtea ori, au spus-o și alți reprezentanți ai PSD Dâmbovița: E păcat ca un program cu adresabilitate atât de mare să nu fie fructificat.
Au fost întâlniri extrem de utile, care confirmă, o dată în plus, că acest fel de comunicare directă este de departe, cel mai eficient atunci când vrei să cunoști problemele și să faci ceva pentru rezolvarea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>