FC Aninoasa a înregistrat prima victorie din campionat

  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Etapa a patra a Ligii a 3-a a fost una de bun augur pentru FC Aninoasa. Gruparea din apropierea Târgoviștei continuă seria de invincibilitate în campionat, dar în același timp a găsit cheia primului succes în acest sezon. După o serie de trei remize consecutive, trupa lui Bălașa a arătat tărie de caracter și a trecut de Sporting Roșiori cu 1-0. Reușita câștigătoare a Aninoasei a fost semnată de Penescu (43), din penalty, după ce D. Neacșu a oprit mingea cu mâna în careu, la o centrare trimisă de Cernea. Într-o dispută în care adversarul s-a prezentat bine, jucătorii Aninoasei s-au dăruit total pentru a obține toată zestrea de puncte. Căpitanul Bărboiu s-a dovedit înger păzitor la șuturile lui Moșteanu (12, 40, 87) și Călin (79), iar în alte două rânduri, acesta a fost salvat de bare, la execuțiile lui Călin (13, 71). Mai mult de atât, din minutul 66, după ce Călinescu a fost eliminat, pentru acumularea a două cartonașe galbene, Aninoasa a închis perfect culuarele, nelăsând adversarului vreo șansă de a restabili echilibrul pe tabelă. Până la reușita câștigătoare, Cernea a avut în două rânduri posibilitatea deschiderii scorului pentru Aninoaas (16, 26), iar în actul secund, Penescu a avut șansa dublării avantajului (68), dar șutul său dintr-o lovitură liberă s-a scurs peste poartă. Echipa noastră a urcat pe locul 6 în seria C3 după succesul cu teleormănenii, acumulând 6 puncte și aflându-se la doar patru lungimi în spatele liderului SCM Pitești. Victoria cu Roșiori face din Aninoasa să aibă parte de un moral de fier în duelul cu Flacăra Moreni, programat sâmbăta viitoare.

FC Aninoasa – Sporting Roșiori 1-0 (1-0)
Marcator. Penescu (43 – pen).
Aninoasa: Bărboiu – Marina, Ștefan, Coman – Călinescu, Penescu (90+2 A. Neacșu), Dinu, Cernea (81 Pahonțu), Ș. Ion – Calofir (67 Diță), Neguț. Antrenor: Cristian Bălașa.
Roșiori: Munteanu – Voicu, Floricel, D. Neacșu, Păslaru – Moșteanu – Lătea, Ivănică (46 Firoiu), Vâlcică (81 Tonca), Ștefănescu (53 Cercel) – Călin. Antrenor: Cristian Negru.
Stadion “Aninoasa”. Spectatori: 350.
Au arbitrat: Bogdan Dumitrache – Ionuț Neacșu și Mihaela Țepușă (toți din București). Observatori FRF: Andrei Gheorghe (Ploiești) și Mihai Costache (București).
Cartonașe galbene: Călinescu (64, 66), Neguț (90), Bărboiu (90+3)/ Ivănică (21), Lătea (41).
Cartonaș roșu: Călinescu (66).