Fostele glorii ale boxului târgoviştean, premiate de conducerea CS Târgovişte

  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

box-cs

A doua ediție a Centurii Chindiei la box a început cu un moment de suflet: foștii pugiliști ai Târgoviștei au fost premiați, simbolic, de conducerea clubului nostru. Alături de directorul CS Târgoviște, Ciprian Prisăcaru, s-a aflat președintele FR Box, Leonard Doroftei, mini-festivitatea fiind aplaudată de spectatorii care au venit în număr mare la Sala Sporturilor. Boxerii care au adus glorie Târgoviștei și au urcat în ring duminică sunt: Marin Vișan, Laurențiu Neagu, Marcel Hîncu, Constantin Pîrneci, Ion Mîndrican, Varga Gheza, Nelu Vîrlan, Florin Rudaru, Radu Constantin, Ioan Gazdac, Nicu Tamaș, Gheorghe Stan, Marian Preda. În fața tuturor acestor grei ai sportului dâmbovițean, directorul CS Târgoviște, Ciprian Prisăcaru, a promis că Centura Chindiei va fi organizată an de an.

“Am fost onorat să îi văd prezenți în sală pe unii dintre cei mai buni foști boxeri ai României, campioni târgovișteni, care au reprezentat cu cinste boxul din cetatea noastră. Împreună cu Leonard Doroftei le-am înmânat cate o diplomă și am făcut o fotografie cu toți în ring, în semn de respect pentru tot ceea ce au făcut pentru boxul târgoviștean și românesc. Îi prețuiesc pe toți în egală măsură, atât pe cei care au fost în sală, cât și pe cei care nu au fost, pentru ca în orașul nostru mai sunt foști boxeri care merită recunoștință și respect. Le promit tuturor că, în semn de apreciere și mulțumire, voi permanentiza această competiție a Târgoviștei – Centura Chindiei, care în acest an a fost la mare înălțime. Ma înclin cu respect față de trecutul glorios al acestor domni” –Ciprian Prisăcaru, director CS Târgoviște