ÎN CADRUL PARTENERIATULUI DINTRE BISERICĂ ȘI ȘCOALĂ – ACTIVITATE DEDICATĂ SFINȚILOR TREI IERARHI LA BISERICA PAROHIEI POIANA DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, în cadrul parteneriatului dintre Biserică și Școală, luni, 30 ianuarie 2017, s-a desfășurat la biserica Parohiei Poiana de Sus evenimentul cultural-educativ, intitulat „Sfintii Trei Ierarhi, modele de autentică viețuire creștină”, la care au participat elevii claselor a VIII-a A și a VIII-a B, alături de profesorii lor.
Manifestarea a constat din prezentarea, de către elevi, de referate despre viața și activitatea Sfinților Trei Ierarhi, accentuându-se valorile spirituale, culturale și educaționale pe care aceștia le-au creat, dar și impactul activității lor teologice, social-filantropice și misionare în întreaga lume creștină.
După prezentarea referatelor, Pr. prof. Stan Nicolae Radu și domnul Stefan Aurel Stefan, profesor de Religie, au evidențiat importanța celor trei Sfinți Ierarhi pentru activitatea educațională și pastorală a Bisericii noastre, rolul lor de modele de viață și de călăuzitori pentru aspirațiile tinerilor de astăzi.
La final, domnul director al Scolii Generale din Poiana, Prof. Mitroi Nicolae, a remarcat colaborarea foarte bună dintre Biserică și Școală, în plan local, încurajând desfășurarea unor astfel de activități și pe viitor.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>