Infracţiuni la regimul rutier, cercetate de poliţişti

controale trafic

La data de 21 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, din Dărmăneşti.
Întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele lui, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Un alt bărbat, din Produleşti, a fost depistat în timp ce conducea pe DN 7, pe raza localităţii Lunguleţu, un autoturism deşi din luna iunie 2015 avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule.
Faţă de acesta, se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>