Interesul… Județean

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

cetateanul-turmentant

Cum altfel aș putea descrie această scurtă expunere, dacă nu adaptând celebrul slogan folosit inclusiv pe post de argument universal pentru orice boacănă fără acoperire, de către slujbașii generalului?
Se întâmplă prin ograda noastră ca, de câteva luni bune, niște domni bine îmbrăcați și plini de aroganța specifică parveniților, să se afișeze în fața unui însemn care a ajuns, mai nou, să dea fiori reci până și președintelui celui mai puternic (?) partid politic din România… Atâtea fețe cunoscute de prin cârciumile cu ștaif din centrul vechi al Târgoviștei, strânse laolaltă, indiferent de opțiunile pe care le afișau cu vreun an în urmă, sub semnul progresului! Ce mai… ți se umple sufletul de mândrie națională când observi atâta dedicare, sacrificiu chiar, de grija viitorului acestui județ.
Printr-o coincidență stranie, noul sforar al formațiunii (cu generalul… în suflet) este și patron de media, având controlul asupra unei televiziuni regionale, dar și deținătorul unei afaceri „transfrontaliere” cu porci. Pardon! Un abator politic. Offf… Nu-mi iese deloc! Ideea-i simplă – omul a făcut bani grei de pe urma deschiderii granițelor pentru români, trimițându-i la muncă prin Germănica, și-a „dezinfectat” euroii într-un abator pe la marginea orașului, iar dacă a văzut că treaba merge, s-a gândit să-și dea „doctoratul”… Păi cu un asemenea CV, ce i-ar mai putea surâde dacă nu frâiele administrației? De ce își dorește asta, sunt convins că nici el nu știe prea bine, dar dacă pohta-i mare și alte hiene se adună la ospăț!
PS: I-aș transmite căpeteniei județene a grupării ANTI-Ț să facă ochii mari, printre noile achiziții numărându-se multe leșuri… Ar fi păcat să dea procurorii „Direcției Sanitare” și în aripa progresistă a FSN!
Și uite așa începe un an de spectaculoase schimbări în județul nostru, despre ale cărui resorturi promit să vă tot povestesc… Pe rând, să ajungă la toată lumea!