La Târgoviște, bursa locurilor de muncă

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

bursa locurilor de munca

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa în parteneriat cu Fundaţia AGORA Oradea organizează în data de 28 august 2015, Bursa Locurilor de Muncă.
Evenimentul a fost prevăzut ca activitate în cadrul proiectului „Promovarea ocupării durabile în două regiuni din România prin servicii integrate”
Obiectivul general al proiectului este facilitarea ocupării/reintegrării pe piaţa muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, a şomerilor, în special de lungă durată şi a persoanelor inactive prin măsuri integrate de furnizare de programe de formare profesională, servicii de informare şi consiliere, servicii de asistenţă şi consultanţă în afaceri, organizarea de târguri ale locurilor de muncă.
Proiectul se derulează pe o perioadă de 18 luni şi este implementat de către Fundaţia AGORA Oradea în calitate de beneficiar, SC Focus Plus SRL – partener 1 şi AJOFM Dâmboviţa – partener 2, în Regiunea Nord – Vest, Bucureşti – Ilfov, şi Regiunea Sud Muntenia.
Acţiunea va avea loc în Târgovişte – hotel Nova nr. 14, str. Arsenalului, începând cu ora 10.00.