METEOROLOGII AVERTIZEAZĂ. Sfârşit de săptămână canicular şi disconfort termic

avertizare canicula

În cursul zilei de joi, 23 iulie, vremea va fi caniculară în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, mai ales în zonele de câmpie şi de podiş.

Vineri, 24 iulie, vremea se va menţine călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară în zonele de câmpie şi podiş, unde şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…37 de grade şi izolat 38 de grade.

Notă: Valul de căldură va persista şi în următoarele zile, iar instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în special în nord-vestul, nordul ţării şi în zonele de munte.

Au fost informate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă care au obligaţia să monitorizeze cu atenţie evoluţia fenomenelor meteorologice, pentru a se putea interveni în timp util în cazul apariţiei unor situații de urgență.

Serviciile publice deconcentrate de specialitate vor verifica modul în care sunt respectate și aplicate prevederile Ordonanței de Urgență nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă, aprobată prin Legea nr. 436/2001.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>