Nu deveniţi victima înşelăciunilor prin metoda „ACCIDENTUL”!

  • 88
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    88
    Shares

METODA_ACCIDENTULUI

În ziua de 10 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi că două persoane ar fi fost înşelate cu diverse sume, prin metoda ACCIDENTUL.
Din cercetări a reieşit că părţile vătămate ar fi fost contacte telefonic de o persoană necunoscută care, sub pretextul implicării unor rude în accidente de circulaţie, le-a solicitat 12.000 de euro şi 2.000 de lei.
În ambele situaţii, bănuitul şi-a atribuit în fals calitatea de doctor, iar banii solicitaţi erau necesari pentru o presupusă intervenţie chirurgicală.
În prezent, poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea bănuiţilor şi recuperarea prejudiciului.
Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, poliţiştii dâmboviţeni recomandă cetăţenilor:
Manifestaţi prudenţă în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic şi nu daţi curs solicitării de a trimite bani persoanelor necunoscute, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoţională.
Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier ; cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare sau apelaţi chiar persoana respectivă pe numărul cunoscut de dumneavoastră. În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile.
Dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi totuşi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin, nu mergeţi la aceste întâlniri decât însoţiţi de reprezentanţii poliţiei.
Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmarească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.
Nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon, dacă apelul provine de la un număr ascuns sau pe care dumneavostră nu îl cunoaşteţi.
Nu trimiteţi copii de pe cartea de identitate sau de pe cardul de credit prin email sau fax persoanelor necunoscute.