Premierul Grindeanu, din nou în Damboviţa

Mâine, 4 aprilie 2017,  vor fi prezenţi în judeţul Dâmboviţa, într-o vizită de lucru, alături de prim-ministrul Sorin Grindeanu,  ministrul Cercetării şi Inovării, domnul Şerban-Constantin Valeca şi ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, domnul Alexandru Petrescu, care au răspuns invitaţiei preşedintelui PSD Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu.

Programul vizitei va începe la ora 15 şi prevede întâlniri la Centrul Tehnic al Grupului Renault, de la Titu, după care va continua cu deplasări la societăţile comerciale Nicprem şi Metaplast, unde vor avea loc discuţii cu producătorii din industria componentelor auto care îşi desfăşoară activitatea în zonă.

Domnul ministru Şerban-Constantin Valeca va avea întrevederi cu reprezentanţii Staţiunilor de Cercetare – Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, pentru Pomicultură Voineşti şi pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Bilciureşti- parte a Institutului Palas din Constanţa. De asemenea, la discuţiile ce se vor desfăşura la Nucet vor participa şi reprezentanţi ai Institutului de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologică Multidisciplinară al Universitatii Valahia din Targoviste.

La întâlnire vor fi prezenţi parlamentari, prefectul judeţului, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, alte oficialităţi.

 

Biroul de presă al Partidului Social Democrat Dâmboviţa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>