Proiectul BRUA (Conducta Bulgaria-România-Ungaria-Austria) oferă posibilitatea României de a deveni, până în 2020, unul dintre cei mai importanți actori pe piața regională și europeană de energie

Propunerea legislativă privind măsurile necesare implementării proiectului de dezvoltare pe teritoriul României a Sistemului de Transport Gaze Naturale pe coridorul conductei de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria (Pl-x nr. 315/2016) stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale.

Prin conținutul său, proiectul stabilește aspecte specifice domeniului gazelor naturale și vizează proiectele de importanță națională și proiectele de interes comun, stabilite prin regulamente europene. Autoritatea competentă, responsabilă de facilitarea și coordonarea procedurilor care vizează proiectele naționale în acest domeniu este Ministerul Energiei.

Valorificarea resurselor naturale, inclusiv a unor resurse noi din Marea Neagră, la nivel național și european este o modalitate prin care România devine un jucător activ în Uniunea Europeană.

Se creează astfel un cadru legal unitar pentru proiectele importanță națională în domeniul gazelor naturale, având în vedere importanța strategică a acestora și procedura greoaie aplicabilă până în prezent.

Proiectele în domeniul gazelor naturale reprezintă elemente de siguranță și securitate națională, prin componenta economică puternică, de aceea adoptarea acestui proiect reprezintă un moment important pentru țara noastră, un moment de asumare a capacităților și de valorificare a potențialului național în domeniul energiei.

 

 

 

21.09.2016                                                                  Deputat PSD Dâmboviţa Ionuţ SĂVOIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>