Reacția senatorului Valentin Calcan la deputatul Iulian Vladu

reactie

COMUNICAT DE PRESĂ

Domnule dep. Iulian Vladu, dialogul este soluția nu monologul !

Într-o recentă declarație politică, dl dep Vladu a lansat un set de acuze la adresa Președintelui CJD, acuze care nu au nicio legătură cu realitatea. De altfel, pentru că de foarte mulți ani îl cunosc pe dl deputat, nu cred că domnia sa a scris această declarație politică. Dar, dacă între timp nu a spus nimic, înseamnă că cel puțin și-o asumă politic. Păcat!
Acest tip de declarații și acest limbaj total neelegant pentru un membru al Parlamentului României, poate fi acceptat la limită, numai într-o campanie electorală acolo unde aproape totul se scuză. Dar nu și astăzi! Aceste declarații nu fac decât să mai așeze o nouă cărămidă unui zid ridicat împotriva oricărui potențial investitor. Ne mirăm dle deputat că nu avem investitori în județ? Să nu ne mirăm, pentru că ani de zile, cea mai mare „bucurie” a fost să turnăm noroi unii altora în presa locală și națională. Declarația dumneavoastră face exact același lucru.
Sper să nu fiu acuzat că nu știu ce proiecte au fost în mandatul dlui Florin Popescu și ce proiecte sunt în mandatul dlui Adrian Țuțuianu! Le știu prea bine și de altfel, sunt multe dintre ele dle deputat, proiecte pe care le-am susținut împreună. Nu a plecat dl Popescu acasă cu nicio alimentare cu apă așa cum nu va pleca nici dl Țuțuianu cu nicio stație de epurare să și-o pună în curte!
Dincolo de diferența opiniilor politice, datoria noastră, ca parlamentari dâmbovițeni, este aceea de a susține proiectele județene. Nu avem voie, nu avem dreptul, să ne manifestăm aducând prejudicii imaginii județului Dâmbovița! Comportamentul nostru, al parlamentarilor de la putere sau din opoziție trebuie să fie unul decent și onest. Avem datoria să atragem investitori nu să-i alungăm.
În acest sens, ideea întâlnirilor lunare de la Consiliul Județean a fost o idee bună pe care din păcate ați abandonat-o. O putem relua și vă invit public să reveniți la masa dialogului. Este mult mai util decât un monolog!

Senator PSD Dâmboviţa

Valentin Calcan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>