„Suntem decişi să luăm toate punctele”

Share

FC Aninoasa caută sâmbătă după-amiază prima victorie în campionat după trei remize consecutive. În disputa cu Sporting Roșiori, de pe teren propriu, jucătorii antrenați de Cristian Bălașa iau în calcul doar victoria, excluzând orice alt rezultat. Aceștia țintesc toată zestrea de puncte pentru a urca Aninoasa în partea superioară a clasamentului și de a răzbuna toate ghinioanele cu privire la finalizare apărute în primele trei etape. După ce s-au pregătit exemplar în această săptămână, cu toții sunt încrezători că pot da de pământ cu vecina de clasament. “Vom avea parte de un meci dificil cu Roșiori, dar pe care ni l-am propus să-l câștigăm indiferent de situație. Toată săptămâna ne-am pregătit la capacitate maximă pentru acest joc. Suntem deciși să luăm toate punctele cu teleormănenii. Am încredere în colegii mei că vor fi mult mai atenți în fața porții adverse și vor marca de mai multe ori decât au făcut-o până acum. Echipa va reprezenta punctul forte al nostru cu Roșiori. Suntem neînvinși în acest campionat, iar acest lucru ne face să fim și mai puternici. În primele trei etape, cred că am avut și puțin ghinion. Am jucat bine, dar în schimb ne-a cam lipsit golul, element prin care nu am putut ajunge la victorie”, a precizat portarul Alexandru Bărboiu, și totodată căpitanul echipei.

Calofir:“A trecut vremea remizelor, a venit timpul succeselor”

Succesul în meciul cu Roșiori este dorit neîncetat și de Tiberiu Calofir, una dintre achizițiile verii. “Avem un meci greu cu Roșiori în care ne vom bate numai pentru cele trei puncte. În acest joc, pentru noi nu există un alt rezultat în afară de cel al victoriei. Trebuie să câștigăm cu orice preț acest meci, după ce în primele trei etape am înregistrat numai remize. Pentru noi a trecut vremea rezultatelor de egaliate și a venit timpul victoriilor. Cu siguranța vom marca mai mult decât am făcut-o în primele etape. Ne-am pregătit foarte bine pentru acest joc, iar acest lucru ne conferă faptul că putem să oprim toate punctele la Aninoasa”. Partida dintre FC Aninoasa – Sporting Roșiori va avea loc, sâmbătă, de la ora 17.00, pe stadionul “Comunal”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>