Transportul public de persoane în vizorul poliţiştilor

transport public

Poliţiştii de la Biroul Rutier au organizat o acţiune pe linia verificării legalităţii transportului public de persoane şi a executării lucrărilor în zona drumurilor publice.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat 67 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 26.040 de lei şi au reţinut un permis de conducere şi 7 certificate de înmatriculare.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte şi a Secţiilor de Poliţie Rurală arondate au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, ocazie cu care au instituit 9 filtre şi au verificat 37de societăţi comerciale. În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 62 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 14.335 de lei, dintre care 12 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi 20 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de 600 de lei, a căror provenineţă nu a putut fi justificată.
Patru agenţi economici au fost amendaţi conform Legii 12/1990 după ce au fost depistaţi în timp ce comercializau fără drept 280 de ţigarete.
Un bărbat din Berevoieşti, judeţul Argeş, a fost sancţionat contravenţional cu 1.000 de lei amendă, după ce a fost surprins în timp ce oferea spre comercializare 10 mc material lemnos, de esenţă fag, în alte locuri decât cele stabilite de lege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>