Zeci de angajatori amendaţi de inspectorii ITM Dâmboviţa

controale itm

În cursul lunii iulie 2015 I.T.M. Dâmboviţa a efectuat în domeniul relaţiilor de muncă 78 de controale.
21 de angajatori au fost sancţionaţi aplicându-se amenzi în valoare de 138.000 de lei.
În urma verificării cazurilor de muncă nedeclarată au fost identificate 12 persoane muncind fără încheierea contractelor individuale de muncă pentru 7 angajatori din domeniile: comerţ, construcţii, restaurante, la acestea din urmă controalele efectuându-se pe timpul nopţii. Pentru munca la negru s-au aplicat amenzi în valoare de 120.000 de lei.
Tot în luna iulie a fost organizată campania privind verificarea respectării prevederilor legale referitoare la timpul de lucru şi de odihnă. S-au constatat unele neconformităţi în domeniile comerţ, transporturi, confecţii textile pentru care s-au dispus următoarele măsuri: transformarea contractelor de muncă cu fracţiune de normă în contracte cu normă întreagă (conform activităţii prestate), păstrarea evidenţei timpului normal de lucru, a orelor suplimentare şi a celor de noapte, înmânarea unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 1500 de lei.
În perioadele caniculare I.T.M. Dâmboviţa a verificat modul în care angajatorii asigură condiţiile de muncă adecvate prevăzute de O.G. 99/2000, în special în domeniile construcţii, transporturi, panificaţie, agricultură. S-a constatat faptul că, în general, angajatorii erau preocupaţi de crearea condiţiilor optime de muncă ale salariaţilor iar în unităţile cu mai puţin interes pentru aceştia s-au dispus următoarele măsuri: asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, asigurarea apei minerale în cantităţi corespunzătoare, alternarea perioadelor de lucru cu perioade de repaus în locuri umbrite. Aceste unităţi au fost sancţionate cu „avertisment”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>