Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, în colaborare cu Ambasada Lituaniei la București, Asociația Română pentru Studii Baltice și Nordice, și Universitatea „Valahia” din Târgoviște vă invită joi, 10 august 2023, începând cu ora 12:00, la expoziția – eveniment de fotografie „Planeta Lituania”, a maestrului fotografiei lituaniene, Antanas Sutkus.
La vernisaj va participa însărcinatul cu afaceri a.i. al Lituaniei la București, domnul Donatas Augulis.
Cel care va deveni liderul incontestabil al școlii fotografice din Lituania și unul dintre cei mai importanți fotografi europeni ai secolului al XX-lea s-a născut în ultimul an de existență a Lituaniei independente, la 27 iunie 1939, la Kluoniškiai, regiunea Kaunas. Începând din luna octombrie a aceluiași an, țara sa a trecut prin procesul angoasant al câtorva luni de ocupație, urmat de anexarea ei de către Uniunea Sovietică, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, de instituirea regimului totalitar comunist, de deportările în masă și de încercarea sistematică de a înfrânge rezistența populației lituaniene față de regimul de ocupație al Kremlinului. Antanas Sutkus a petrecut primele două decenii de viață aproape de casă, pentru ca, din 1958, odată cu admiterea sa la Universitatea din Vilnius, să se stabilească în capitala istorică a țării. Încă din anul admiterii la universitate, a lucrat ca fotograf corespondent la mai multe reviste lituaniene, remarcându-se, un deceniu mai târziu, ca președinte al grupului de inițiativă pentru înființarea Uniunii Lituaniene de Artă Fotografică și, ulterior, a Societății Lituaniene de Artă Fotografică, pe care a condus-o între 1980 și 1989. Din 1989, a devenit președintele Uniunii Lituaniene a Fotografilor de Artă, în vreme ce, în
Lituania, care și-a recâștigat independența un an mai târziu, s-a aflat, între 1996 și 2009, în fruntea Uniunii Fotografilor de Artă Lituanieni.
Pentru realizările sale în domeniul fotografic a obținut numeroase distincții și medalii, dintre care menționăm: Ordinul Lituanian al Marelui Duce Gediminas (1997), Premiul de Artă al Guvernului Lituanian (1998), Premiul Ministerului Culturii din Republica Lituania (2000), Premiul Național pentru Cultură și Artă al Republicii Lituania (2003), Crucea de Aur a Președintelui Republicii Polone (2006), distincția de onoare „Steaua Mileniului Lituanian” (2009) etc.
Expoziția „Planeta Lituania” este concepută pentru a reda, diacronic și tematic, atmosfera vieții cotidiene lituaniene din perioada sovietică, de la punctele luminoase ale privirilor inocente ale copiilor la arhipelagul de griji, preocupări, speranțe, adaptări ale adulților – confruntați cu cenușiul constrângerilor impuse de neocolonialismul comunist, dar și la perseverența acestora de a menține acel ferment cultural care a permis Lituaniei, prima țară din imperiul clădit cu sânge și cnut, de Lenin și Stalin, să înlăture ocupația Moscovei în anul 1990. Un veritabil creator epic, după cum îl descria un critic, un fotocronicar – esopic prin conjunctura controlului impus de partidul unic – al identităților, acesta redă cu empatie, umanitate și o profundă cunoaștere a artei fotografice, ample tablouri care înfățișează tradiția și modernitatea, orașul și natura, iubirea și însingurarea, cerbicia supraviețuirii într-un mecanism al controlului social și tonalitățile lirice ale descoperirii.
Expoziția va fi vernisată la Muzeul de Istorie din Târgoviște, Calea Domnească nr. 187, și va rămâne la dispoziția publicului pasionat de fotografie, istorie și artă în cursul lunii august.
Comments are closed for this post.