Cu prilejul Zilei Mondiale a Arhitecturii, președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, i-a premiat astăzi, 4 octombrie 2021, la sediul instituției, în semn de recunoaștere a creavității puse în slujba comunității, pe toți arhitecții-șefi ai județului Dâmbovița care și-au exercitat profesia de la înființarea județului și anume, din anul 1968.
Astfel, în cadrul ședinței festive a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a județului Dâmbovița, le-au fost înmânate plachete și diplome de recunoștință pentru întreaga activitate arhitecților-șefi: Gheorghe Dumitru ( mai 1980 – martie 1987), Dan Nițescu (martie 1987 – martie 2012), Dumitru Barbu (martie 2012 – septembrie 2014), Alexandrina Soare (august 2015 – aprilie 2016), Iulian Vișanu (aprilie 2016 – septembrie 2018) și Cristina Herția (septembrie 2014 – iulie 2015).
De asemenea, în cadrul festivității, la care au fost prezenți atât vicepreședinții CJD Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, cât și secretarul general aj județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu, președintele Corneliu Ștefan i-a înmânat plachetă și diplomă de recunoștință și binecunoscutului arhitect Corneliu Ionescu, unul dintre cei mai buni experți din țară în monumente istorice, iar actualului arhitect-șef, Teodor Bâte, medalia județului pentru activitatea curentă pe care o desfășoară în cadrul Direcției Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița.
În mesajul transmis, președintele Corneliu Ștefan a ținut să sublinieze rolul viziunii strategice a arhitecților pentru o dezvoltare durabilă a comunităților: „Este un moment deosebit pentru județul Dâmbovița, pentru că avem onoarea să îi felicităm pe toți cei care au condus din punct de vedere al arhitectului-șef acest județ. Vreau de la început să le mulțumesc pentru tot ceea ce au făcut pentru județul Dâmbovița, au fost oameni care și-au pus amprenta asupra tuturor proiectelor de dezvoltare în județul nostru și în același timp vreau să urez succes și multă sănătate celor care sunt astăzi în funcție! Vreau să rămâneți alături de noi pentru toate proiectele pe care le avem la nivelul județului Dâmbovița, pentru că sunteți oameni cu experiență și vedeți altfel din afara consiliului dezvoltarea județului. Suntem astăzi într-un plin proces de dezvoltare, am spus-o de anul trecut și o spun și astăzi în fața dumneavoastră, cred că în această perioadă lucrăm la cel mai grandios program de dezvoltare a județului Dâmbovița, legat de investițiile majore.”
La evenimentul organizat de Consiliul Județean Dâmbovița a fost prezent și președintele filialei Teritoriale Muntenia Vest a Ordinului Arhitecților din România (OAR), Emil Stănescu.
Tot astăzi, pe site-ul Consiliului Județean Dâmbovița, la secțiunea Urbanism, au fost publicate Ghidurile de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural pentru tot județul Dâmbovița, realizate cu sprijinul OAR.
Comments are closed for this post.