Administratorul public al județului, Cristian Avanu, a participat la Bursa Locurilor de Muncă organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița (AJOFM).
Evenimentul derulat la Clubul Studenților din municipiul Târgoviște a avut ca obiectiv specific ocuparea locurilor de muncă vacante și reducerea ratei șomajului la nivelul județului Dâmbovița.
Pentru această ediție a Bursei Locurilor de Muncă, au confirmat participarea 42 de agenți economici.
Pentru cei interesați de găsirea unui loc de muncă, au fost aduse la cunoștință 612 de locuri de muncă vacante, în diverse domenii: construcții, industrie metalurgică, transporturi, comerț, hoteluri și restaurante, pază și protecție, confecții textile.
De asemenea, au fost prezentate 168 de locuri de muncă prin rețeaua Eures.
În contextul acestui eveniment, administratorul public al județului, Cristian Avanu, a transmis că instituția Consiliului Județean Dâmbovița este preocupată de domeniul forței de muncă de la nivelul județului, în acest sens, inițiindu-se dialoguri constructive cu mediul de afaceri și reprezentanții AJOFM: „Felicit organizatorii pentru realizarea acestui eveniment, unul foarte important pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă. Bursa forței de muncă reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă. Consiliul Județean Dâmbovița este un partener în aceste demersuri fie că vorbim despre burse generale a locurilor de muncă cum este și cea de astăzi, fie că vorbim despre burse pentru absolvenţi, burse pentru elevii şi studenţii care doresc să lucreze pe perioada vacanţelor burse pentru femei, burse pentru persoane defavorizate sau cele organizate la cererea angajatorilor.”
Comments are closed for this post.