Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte anunţă trecerea la programul de vară pentru obiectivul turistic „Peștera Ialomiței”.
Din 1 mai 2023, Peştera Ialomiţei îşi modifică programul de vizitare. Aceasta va fi deschisă în intervalul orar 09:00 – 19:00, de luni până duminică. Ultimul bilet de intrare va fi eliberat la ora 18:00. Prețul unui bilet este de 15 lei pentru adulți și 8 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Peştera Ialomiţei este situată în localitatea Moroeni, judetul Dâmboviţa, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la o altitudine de 1.660 m, scobită în calcarele jurasice ale Muntelui Bătrâna. Numele acesteia vine de la râul Ialomiţa, care izvorăşte la 10 km distanţă din circul glaciar „Obârşia Ialomiţei”, situat sub Vârful Găvanele (2.479 m) și aflat la 600 m de Vârful Omu şi la o distanţă mai mică de Vârful Ocolit, denumit şi „Bucura Dumbravă”.
Încărcătura deosebită a acestor locuri i-a atras de-a lungul timpului atât pe daci, cât şi pe primii creştini – călugării, care se aflau în căutarea unui loc de rugăciune departe de zgomotul lumii. Se spune că în Peştera Ialomiţei a poposit şi Apostolul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, cel trimis să creştineze populațiile de la Nord de Dunăre.
Peştera Ialomiţei are o dezvoltare cumulată de 1.128 m, dintre care doar 480 sunt accesibili şi amenajaţi pentru vizitare. Temperatura în peşteră oscilează între 5 şi 6 grade. Umiditatea este destul de mare, între 85 şi 100%.
Comments are closed for this post.