Grădinița cu program prelungit nr. 1 Târgoviște celebrează, anul acesta, Ziua Națională a României, într-un mod aparte, prin proiectul educațional „România în sărbătoare” – un proiect transcurricular adresat exclusiv preșcolarilor, prin care se urmărește formarea și dezvoltarea sentimentelor moral – patriotice la copii.
Partenerii implicați în proiect sunt: Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița, Centrul Europe Direct și Complexul Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște.
Deviza noastră „Primul în toate!” este la fel de actuală! Concursul județean de creație plastică „România în sărbătoare”, aflat la prima ediție, s-a dovedit a fi o importantă realizare pentru coordonatorii proiectului, reușind să adune peste 500 de cadre didactice din 28 județe ale țării, în doar 15 zile (perioada de înscriere).
Lucrările copiilor participanți au fost afișate în cadrul expoziției dedicate, în incinta Muzeului de Istorie din Târgoviște și online, pe site-ul www.gradinita1targoviste.ro.
Adresăm calde mulțumiri partenerilor noștri pentru implicarea activă, perioada următoare fiind dedicată expedierii diplomelor pentru copii și a adeverințelor de participare.
România în sărbătoare, La mulți ani!
Comments are closed for this post.