Moartea și Învierea lui Hristos sunt evenimentele care produc destinal cronologia lipsită de timp a religiei inimii: veșnicia e adevărata unitate de măsură a ființei creștine. Ca pământeni, suntem „lipsuri” ale acestei eternități, care capătă vârste, păcate, vicii, adică tot ceea ce ne face să respirăm un aer omenesc, prea omenesc.

Dar Duminica Paștilor e cea care ne-a adus cele mai mari mângâieri ale insuportabilei noastre umanități. Prin Săptămâna Patimilor, ne-am primit dreptul de a fi iertați. Prin miracolul Învierii, am primit dreptul de a fi iubiți și trecuți de-a dreapta lui Dumnezeu. Prin învingerea morții, Fiul Tatălui ne-a făcut vizibil dreptul la nemurire, ca trăire întru Hristos. Dar pentru toate aceste drepturi, trebuie să muncești, neobosit, duhovnicește, și să te faci vrednic de ele.

Astăzi trăim vremuri în care dreptul la viață e negat celor care au uitat că pacea e ceea ce, în urma cu 2000 de ani, s-a adus asupra lumii prin jertfa lui Hristos.

Pentru că oamenii nu s-au scutit reciproc de moarte în aceste două milenii, istoria creștinismului e, în buna măsură, aceea a căinței adevărate, care ar face orice posibil, numai dacă ar exista neîndoită în mintea și sufletul nostru. Așa cum Vinerea Mare e ziua celor care cred că au drept de viață și de moarte asupra aproapelui lor – și pare că de ceva timp trăim într-o Golgotă reluată sisific, Duminica Învierii e ziua celor care știu că dincolo de viața și moartea adusă lor dintre și printre oameni, există un timp în care, vorba stihului din Binecuvântări, „vremea tânguirii a încetat, nu mai plangeți”.

Îmi doresc de aceste sărbători ca omenirea să plângă mai puțin. Ca luciditatea să fie darul primit după rugăciune, de fiecare dintre noi. Ca moartea să nu mai fie gratuită. Ca să avem mai puțină uitare – de sine, de istorie, de lume – și mai multă luare aminte – la cele care ne fac vulnerabili sau prea plini de viață. Ca să alegem tot mai puțini Baraba. Ca politica să arate mai puțin ca Joia trădării și societatea tot mai mult ca lumea promisă de suflarea Învierii. Ca iubirea de arginți să fie doar slăbiciunea unui Iuda biblic și să nu mai avem niciodată scoruri pentru lucrurile neprețuite, precum nădejdea sau iubirea,  de care uneori nici nu suntem conștienți. Îmi doresc ca fiecare dintre noi să fie, altruist, un Toma sceptic față de ce e rău, pentru ca umăr lângă umăr, cetatea lui Dumnezeu să aibă oglinda binelui pe pământ nespartă.

Hristos a înviat! Iar asta ne-a câștigat toate drepturile din lume, mai ales pe acela de a fi fericiți.