Departamentul Educațional – Școala Populară de Arte „Octav Enigărescu” va organiza, în perioada 30 august – 3 septembrie 2021, proiectul educațional „Workshop-uri artistice”.
Activitățile au drept scop îmbunătățirea aptitudinilor artistice și tehnice ale participanților într-un cadru interactiv multicultural. În același timp, viitorii cursanți ai Centrului Județean de Cultură Dâmbovița au șansa să construiască noi prietenii, să socializeze, să întâlnească profesorii alături de care vor parcurge cursurile dorite. Cursurile și atelierele muzicale sunt conduse de profesorii Școlii Populare de Arte „Octav Enigărescu”. În felul acesta, instituția vine în întâmpinarea nevoilor artistice și culturale ale publicului.
Proiectul pune la dispoziţie spaţiul de lucru şi oferă consiliere și formare artistică pentru doritorii participanți prin intermediul următoarelor clase: pian, vioară, canto, orgă, pictură, design, teatru, chitară. Programul de desfășurare va fi: în fiecare zi, în intervalul orar 11.00-13.00.
Accesul este liber!
Comments are closed for this post.