Așa cum am promis, am fost sâmbătă, 6 noiembrie 2021 la Roma, alături de mulți români din Italia, pentru a cere autorităților germane să elibereze cei 7 copii luați abuziv de la părinții lor!
Ca și la manifestația din aceeași zi de la Londra, românii au arătat că știu ce este solidaritatea cu o familie aflată în încercare! Cu aceeași credință nestrămutată în Dumnezeu și cu multă demnitate, oamenii au spus că vor continua până când copiii vor fi eliberați.
Urmează mitinguri în multe alte state europene, dincolo de Ocean și, evident, în România. Sper ca autoritățile germane să realizeze la timp că abuzul comis de Jugendamt (echivalentul odioasei Barnevernet din Norvegia) nu poate și nu trebuie tolerat!
Mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți sâmbătă la Roma și la Londra! Iar Cameliei și lui Petru, dar și copiilor lor, le spunem că nu sunt singuri!
Comments are closed for this post.