În cadrul investiției cu titlul „Reconversia si refuncționalizarea terenului din vecinătatea Complexului Turistic de Natație Târgoviște prin crearea de facilități pentru recreere„, pe o suprafață de aproximativ 50.000 de mp, este implementat un proiect care presupune amenajarea unui spațiu verde generos, pe aproximativ 90% din suprafața menționată, incluzând zeci de specii de arbori ornamentali, arbuști rășinoși, foioși, plante florale, dar și construirea unui loc de joacă, a unei fântani arteziene, a unei scene cu gradene, a unui foișor sau amenajarea unor piste pentru biciclete. Totodată, în cadrul clădirii multifuncționale, va fi realizat și un loc de joacă interior, dotat echipamente de joacă de tip softplay.
În plus, parcul va fi dotat si cu o zonă de fitness cu elemente de tip bare de tracțiune sau cu mobilier urban inteligent cu Wi-Fi, va fi supravegheat video, iar tot spațiul verde va beneficia de sistem automat de irigații.
Va fi construită o tiroliană, dar și un minipoligon destinat celor mici. Aici copiii se vor putea plimba cu mașinuțele sau bicicletele într-un mediu ce imită străzile orașului și vor învața semnele de circulație.
Valoarea totală a investiției este de 10.793.302,96 lei, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional regional 2014-2020, Axa 4, Prioritatea de Investiții 4.2.
Acest parc reprezintă numai o componentă a programului articulat de extindere a spațiilor verzi din municipiul Târgoviște, cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, program care a presupus și construirea noului parc de lângă Dâmbovița Mall și va continua cu proiectul de regenerare urbană și de punere în valoare a celei mai extinse zone verzi și de relaxare din orașul nostru, Parcul Chindia, dar și cu proiectul de punere în valoare și de amenajare peisagistică a Șanțului și a Valului Cetății!!
Comments are closed for this post.