UN PODCAST DESPRE CULISELE CERCETĂRII ALĂTURI DE CÂȘTIGĂTORUL PREMIULUI NOBEL; EXCELENȚĂ ROMÂNEASCĂ ÎN AMERICA ȘTIINȚELOR; SUCCES, DINCOLO DE VIS ȘI SACRIFICIU, PENTRU CARIERA UNEI FEMEI BIOLOG PRINTRE CEI MAI CITAȚI 2% DIN EXPERȚII MONDIALI ÎN BIOLOGIE CELULARĂ.
Episodul 24 al podcastului Avangarda, cu Ionuț Vulpescu, aduce în fața publicului o invitată de excepție: nu doar pentru că este o femeie de succes, cu o carieră academică și în cercetare extraordinară, în țară și în lume, nu numai pentru că a înființat Institutul de Biologie și Patologie Celulară al Academiei Române, nici pentru că a lucrat îndeaproape cu câștigătorul Premiului Nobel, George Emil Palade. Ci mai ales pentru că este cel mai bun cercetător în domeniul biologiei celulare pe care România îl are în acest moment, și care a vrut să se întoarcă în România și să educe aici generații de cercetători: Acad. Maya Simionescu este vocea care povestește, la microfonul podcastului fostului ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, cum a ajuns România în avangarda cercetării prin anii de curiozitate, sacrificiu, disciplină și cunoaștere pe care i-a petrecut în și dincolo de laboratoarele lumii. Maya Simionescu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Activitatea ei academică reflectă un profil erudit, savant: în perioada 1960-1971 a fost cercetător la Institutul de Endocrinologie din Bucureşti, apoi, între 1970-1979, la invitaţia profesorului George Emil Palade, a lucrat ca cercetător şi profesor asociat la Universitatea Rockefeller- şi la Universitatea Yale. După revenirea în ţară, a fost profesor invitat la Universitatea din Yale (1979-1994), la Universitatea McGill din Montreal, Canada (1979), la Universitatea Columbia din New York SUA (1990). Maya Simionescu povestește cât de greu a fost să obțină un pașaport pentru primele ei plecări în America, în contextul în care decadele grele și întunecate ale României comuniste interziceau plecările în familie. A avut la îndemnână „răbdare și tutun”, după cum o sfătuiește George Emil Palade într-o scrisoare, până când a reușit să ajungă în echipa cercetătorului câștigător al Premiului Nobel. Cât de mare a fost intervenția lui Gerorge Emil Palade care, prin aducerea soților Simionescu în SUA, a prevenit fenomenul României insulare în plan științific, care sunt cele mai prețioase amintiri din anii de laborator, dar și din vacanțele petrecute la snorkeling, alături de familia Palade, în America, cât de greu a fost să fondeze alături de prof. Nicolae Simionescu, Institutului de Biologie şi Patologie Celulară (IBPC) din Bucureşti, a Societăţii Române de Biologie Celulară, punând bazele şcolii româneşti de biologie celulară, dar și care au fost motivele pentru care soții Simionescu s-au întors fără regret într-o Românie care nu i-a primit întotdeauna foarte bine, aflați în exclusivitate din podcastul Avangarda.
Interviul integral poate fi ascultat accesând link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=wxMEweTCJ80
Comments are closed for this post.