Înțeleg pe deplin contextul economic dificil prin care trece România în această perioadă. Este o realitate pe care nu o putem ignora: inflația, presiunea asupra bugetului public și nevoia de ajustări fiscale sunt provocări majore, iar clasa politică are responsabilitatea de a le gestiona cu echilibru și discernământ. Însă soluția nu poate fi, sub nicio formă, suspendarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Această decizie riscă să blocheze exact acele comunități care au cea mai mare nevoie de sprijin. Vorbim despre localități care abia acum începuseră să recupereze decalajele istorice și să ofere cetățenilor condiții de trai decente.
În județul Dâmbovița programul „Anghel Saligny” înseamnă 165 de proiecte în valoare de 1,5 miliarde lei – investiții vitale în rețele de apă și canalizare, drumuri, poduri și extinderea rețelelor de gaze.
Suspendarea acestor lucrări nu înseamnă doar oprirea unor șantiere. Înseamnă pierderea locurilor de muncă, stagnarea dezvoltării locale și apariția unor costuri suplimentare pentru conservarea lucrărilor deja începute. Înseamnă un pas înapoi pentru fiecare comunitate care a avut în sfârșit șansa de a se dezvolta.
Știu cât efort au depus primarii pentru a accesa aceste fonduri, câtă birocrație au parcurs și câtă încredere au investit oamenii în promisiunea acestor proiecte. Ca parlamentar PSD de Dâmbovița, am un parteneriat onest și asumat cu aleșii locali și cu cetățenii din fiecare comunitate. Voi face tot ce îmi stă în putere pentru ca aceste investiții să continue.
Fac un apel ferm către toți colegii parlamentari, indiferent de partid: luați atitudine și nu permiteți suspendarea Programului „Anghel Saligny”! Este datoria noastră să apărăm dezvoltarea comunităților pe care le reprezentăm. Nu putem rămâne pasivi în fața unei decizii care pune în pericol viitorul a sute de localități din toată țara. În aceste momente, România are nevoie de construcție, nu de suspendarea proiectelor care asigurau infrastructura necesară comunităților locale pentru a se putea dezvolta. Investițiile în comunitățile locale nu sunt opționale. Ele sunt esențiale pentru dezvoltarea economică și socială a acestei țări, a comunităților din care cu toții facem parte.
Laurențiu Neculaescu, deputat PSD Dâmbovița, apel ferm către toți colegii parlamentari, indiferent de partid: luați atitudine și nu permiteți suspendarea Programului „Anghel Saligny”!



Comments are closed for this post.