Am votat astăzi împotriva ministrului propus de Dacian Cioloș pentru Ministerul Culturii, doamna Iulia Popovici, în cadrul Comisiilor reunite pentru cultură. La audieri, am insistat asupra unor subiecte care au ridicat și continuă să ridice multe semne de întrebare, cum ar fi: bugetarea instituțiilor culturale pentru doar 10 luni din 12, subfinanțarea festivalurilor culturale ale căror bugete au fost diminuate cu până la 65%, ca-n cazurile festivalurilor TIFF și Astra de la Sibiu, sau ale căror bugete au fost alocate cu numai două luni înaintea deschiderii, ca-n cazul Festivalului George Enescu. La toate acestea, se mai adaugă și încălcarea legii 136/2015 de finanțare a revistelor culturale, o ilegalitate în urma căreia revistele culturale independente au rămas fără finanțare anul acesta. Nu în ultimul rând, am ridicat misterioasa problemă a Cumințeniei Pământului, atât în fața doamnei Iulia Popovici, cât și a domnului Dacian Cioloș, prezent la această audiere, însă clarificările au rămas în umbra pactului de tăcere al celor doi.