Un pocast despre 60 de ani petrecuți în lumea artei și 80 de ani de viață între clasicism și modernitate

E născut în cea mai lungă zi din an, în zodia Gemeni. Ca orice geamăn, am fi tentați să spunem, dar mai corect ar fi, ca orice creator, nu e nici clasic, nici avangardist: viața lui înseamnă două jumătăți perfecte de artă clasică și modernitate. La fel de bine e un echilibrist între două lumi, după cum îi place să se definească: între Europa radăcinilor tragice și America transgresiunilor libere, între România și New York: acasă e întotdeauna în sine însuși, niciodată într-un loc anume. A regizat teatru și operă pe marile scene ale lumii, Metropolitan, Covent Garden, Bastille, Opera din Viena, dar și pe scenele mici, de la Cardiff, Geneva, Nisa. Nu se gândește niciodată la public, numai la operă și la actori, la interpreți, la muzică, la artă; de fapt, e convins că de 60 de ani, de când trăiește în teatru, adevărul veritabil e că niciodată nu știi la ce să te aștepți de la public. Crede cu tărie că niciun teatru nu este atât de puternic cât poate fi opera, pentru că arta, prin excelență, e muzica. După cum declară în propria biografie, nu e „niciodată singur”. Are lumea întreagă de partea lui, pentru că de partea lui au fost dintotdeauna muzele, care l-au chemat spre artă: Andrei Șerban vine la microfonul podcastului Avangarda, într-un dialog de excepție cu fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu. Veți afla de ce adoră teatrul antic, scris de preoți ca Eschil, de ce nu crede că de la vechii greci încoace nu s-a mai inventat nimic, de ce nu se împacă deloc cu Freud și de ce crede că în artă ideologiile și politica nu au ce să caute. Din avangarda vieții lui Andrei Șerban fac parte fiii, prieteniile nobile ale celor care pentru el, sunt încă oameni vii și vor rămâne, ca Pintilie și Ciulei, mentorii ca Peter Brook. Pe de altă parte, multe dintre contingențele vieții lui Andrei Șerban rămân mistere: unele taine pot fi deslușite însă, ca de pildă motivele pentru care nici Teatrul Național, nici UNATC, nu l-au chemat de 30 de ani pe Andrei Șerban să mentoreze noile generații sau să monteze piesele care fac, din portofoliul său, o artă a capodoperelor. Andrei Șerban explică publicului Avangardei și de ce e convins că în Hamlet există o replică mai importantă decât „a fi sau a nu fi”, anume „totul e să fii pregătit”. Publicul află din dialogul dintre Ionuț Vulpescu și Andrei Șerban pentru ce a fost pregătit toată viața marele regizor și pentru ce nu e încă. Tot cu acest prilej, Andrei Șerban destăinuie culisele Oedipului care din luna decembrie cucerește marele public pe scena Teatrului Bulandra; un Oedip veșnic inocent, dar purtător al unei culpe generaționale, Oedipul controverselor și al protestelor, care respiră în Elada și în lume, care dispare la brâncușiana Poartă a Sărutului și care poate sta la Masa Tăcerii și cu cei buni, și cu cei răi. O întâlnire de excepție, despre arta publică și rațiunea privată a celui care seduce inima melomanilor și iubitorilor de teatru, o veritabilă oglindă a vieții.

Interviul integral poate fi ascultat accesând link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=e-wMX8T9bJw&t=167