Când avea 18 ani, a căzut la prima admitere la Teatru. Se alintă spunând: „Eram o căzătură”. Un an mai târziu, a devenit una dintre cele patru studente de la clasa lui Dem Rădulescu, cu care a avut o relație profesională foarte dificilă. Carte de muncă are de la 18 ani, când a devenit figurantă corp ansamblu la teatrul pe care avea să îl conducă mai târziu, mai întâi, ca director plin, apoi ca „temporară”… De la aceiași 18 ani – pare, până acum, o cifră norocoasă în viața ei – și până la 62 de ani, în prezent, a trăit pe scenă, sub lumina reflectoarelor sau în fața camerelor de filmat. Dintre roluri, cel mai important a fost cel de mamă, pentru trei copii, toți trei alegând lumea artei și călcându-i pe urme. Se recomandă simplu, „Eu sunt Maia”, iar în spectacolul autobiografic puteți afla de ce spune „Nu sunt eu”. Maia Morgenstern, una dintre cele mai adorate actrițe ale României, vine la microfonul Avangardei. De fapt, primește microfonul podcastului la Teatrul Evreiesc de Stat, pe scena căruia am filmat confesiunile ei ca mamă, femeie, actriță, profesoară, directoare, autoare. Dintre autodenunțările Maiei Morgenstern, câteva vor intriga publicul larg: „Sunt un om cu derapaje. Sunt un om curios. Sunt un om influențabil. Nu îmi plac călătoriile”. Adică, are încredere în oameni, dragoste pentru ei, se întoarce mereu la rădăcinile ei, poartă un deosebit respect pentru studenți și tineri și e animată de dorința altruistă de a duce teatrul în orice oraș, oricât de mic, pentru ca orice comunitate să poată vibra cu o emoție colectivă. Invitată la podcastul Avangarda, Maia Morgenstern îi destăinuie fostului ministru al Culturii din avangarda vieții ei: cum a fost timpul în care a lucrat cu Mel Gibson și ce a însemnat capitalul de critică dar și de notorietate de pe urma rolului Mariei din filmul Patimile lui Hristos; care sunt rolurile pe care le-a prețuit mai mult; câtă simpatie și recunoștință îi poartă lui Andrei Șerban; ce planuri are pentru viitorul apropiat, plecând de la un turneu itinerant, într-un traseu al memoriei orașelor evreiești. Mai mult, îndrăgita actriță explică de ce colaborarea dintre Teatrul Evreiesc de Stat și Teatrul German de Stat, a cărei premieră artistică a avut loc în luna noiembrie, a fost visul mult sperat al Maiei Morgenstern. Un podcast despre cine este și nu este, despre ce și-a dorit să fie și despre preaplinul ființei de artist. Capodopera unei vieți, la Avangarda, cu Ionuț Vulpescu.
Interviul integral poate fi ascultat accesând link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=WGbGzkQST9E&t=4s
Comments are closed for this post.