Nu i-a fost niciodată frică de „Persoana întâi plural”, și poate tocmai de aceea, crede în solidaritate și compasiune, mai mult decât în oricare altă valoare care poate întoarce societatea noastră la normalitate. O normalitate de care soicetatea nu s-a arătat capabilă, crede poeta, nici măcar după pandemie, o criză care părea că nu va mai lăsa istoria să curgă la fel. Poezia ei se construiește, așa cum spune unul dintre titlurile volumelor, între „A fi sau a privi”, iar în acest podcast, invitata ne va mărturisi un secret: versurile ei erau la început „O silabisire a lumii”. Crede că „Istoria ca viitor” trebuie să fie altfel pentru o țară în care bășcălia a depășit demult nivelul umorului bun, al cinismului-antidot. Astăzi, se râde de Celălalt, nu alături de el. Iar asta face ca inima poetei să fie mai tristă. Semnează Blandiana din dragoste pentru numele satului mamei sale, iar Ana este potrivirea care a adus rimă chiar și într-o semnătură. A cunoscut cenzura de când era doar o copilă: la 15 ani, a fost interzisă pentru prima oară. De atunci, și până în 30 august 1988, când a fost interzisă a doua oară, a înțeles că singura cale de a rezista în România vechiului regim e poezia. Acea poezie care a născut, chiar și în negura închisorilor, o avangardă a speranței. Între a trăi ca Otilia-Valeria Coman și a scrie ca Ana Blandiana, a fost nevoie de candoare, umor, răbdare și sinceritate, care nu au lipsit niciodată din biografia Președintei Fundației Academia Civică.

Invitată la podcastul lui Ionuț Vulpescu, scriitoarea Ana Blandiana, reprezentă exponențială a generației ’60, povestește fostului ministru al Culturii ce a însemnat pentru inima și mintea ei istoria celor două vârste, a poeziei rare și bune, de sub oprobiul comunist, și a poeziei libere, multă dar falsă în majoritatea ei, a democrației în care se publică mult și nu neapărat bun. Vom afla în premieră ce ascunde viitoarea sa carte, un jurnal al timpului scurt de la data când Ana Blandiana a fost declarată un scriitor interzis a doua oară, în 1988, și până la Revoluția din 1989. Un dialog despre literatură, libertate și democrație, cu Ana Blandiana și Ionuț Vulpescu, în deschiderea celui de-al treilea sezon al podcastului Avangarda!

Interviul integral poate fi ascultat accesând link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=-IimIyAd-us