Cel puțin 500.000 de români sunt abandonați de statul român. Iarna care se apropie găsește 200.000 de gospodării în pragul debranșării, iar Guvernul Cîțu ne spune că totul e bine.

O țară întreagă vede și resimte scumpirile cu peste 70% la electricitate și la gaze față de anul trecut, dar Guvernul, impasibil, amână legea care îi poate proteja pe cei care sunt grav afectați de politicile lor dezastruoase.

PSD nu concepe ca legea consumatorului vulnerabil să nu intre în vigoare de la 1 octombrie!

Care este logica lui Cîțu? De ce să propui ca dată de aplicare a legii protejării consumatorului prima zi a anului viitor, când octombrie, noiembrie și decembrie sunt lunile în care crește consumul de energie electrică și gaze?

Pentru cine guvernezi dacă toate datele care îți vin din țară arată că facturile au ajuns deja la un nivel insuportabil, iar tu nu faci nimic?

Cerem, imediat după începerea sesiunii parlamentare, dezbaterea și adoptarea în regim de urgență a legii consumatorului vulnerabil.

De asemenea, cei care nu vor avea bani să-și achite facturile trebuie ajutați începând cu 1 octombrie 2021. Scuza că nu sunt bani nu ține!

Corporațiile din energie trebuie să participe la protejarea consumatorilor pentru că așa este normal și echitabil. Pe de altă parte, PSD pregătește un proiect de lege care să sprijine și alte categorii de populație, dar și firmele mici și mijlocii, pentru a putea face față dezastrului care se anunță.

Toată țara este cu ochii pe dumneavoastră, domnilor guvernanți!

Orice tergiversare a adoptării acestei legi ridică semne de întrebare, iar prima la care trebuie să răspundeți este următoarea: în interesul cui guvernați?