Continuă lucrările de reabilitare pe bulevardul Independenței, pe Calea Câmpulung, dar și pe strada Pârvan Popescu!

Intenția noastră este ca până la debutul anului școlar, cel puțin pe aceste 3 străzi, lucrările să se apropie de final, iar disconfortul în trafic să fie mult diminuat!

Investițiile amintite sunt finanțate exclusiv din surse nerambursabile, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, accesat de către administrația locală târgovișteană.