Amfiteatrul Paraschiv Vagu al Universității „Valahia” din Târgoviște (UVT) a găzduit astăzi, 7 decembrie 2021, Gala Internațională a Educației și Cercetării, eveniment ce aduce în prim-plan premierea rezultatelor cercetării și contribuției la dezvoltarea învățământului superior.
În deschiderea evenimentului, participanții din țară și străinătate s-au bucurat de un moment artistic susținut de masteranzi ai Universității Valahia și Corul Apassionato al Universității, sub bagheta maestrului Florin Badea.
Rectorul UVT, conf. univ. dr. Laura Gorghiu, și președintele Senatului Universității „Valahia”, prof. univ. dr. Constantin Pehoiu, au prezentat parteneriatele strategice ale instituției academice târgoviștene, dar și parteneriatele pentru susținerea proiectelor de dezvoltare instituțională, a proiectelor educaționale și de cercetare internațională.
Invitat la acest prestigios eveniment academic, președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, a primit din partea Universității Valahia o plachetă în semn de recunoaștere a parteneriatului durabil dintre UVT și CJD. Președintele Corneliu Ștefan și-a reafirmat susținerea față de universitatea târgovișteană, CJD fiind un partener constant în realizarea de proiecte comunitare de anvergură, pentru ca Universitatea Valahia să răspundă într-un mod adecvat nevoilor și cerințelor pieței muncii, obiectiv pentru a cărui realizare este esențială colaborarea permanentă cu autoritățile locale și mediul de afaceri:
„Revin de fiecare dată, cu plăcere, în amfiteatrele Universității Valahia din Târgoviște, iar Gala Internațională a Educației și Cercetării de astăzi a fost un eveniment cu totul special pentru învățământul superior.
Cu toții suntem conștienți de rolul important pe care Universitatea îl are în viața comunității noastre. Viitorul acestui județ este strâns legat de calitatea actului educațional, fie că vorbim de învățământul preuniversitar, fie că vorbim de învățământul superior.
Dezvoltarea județului nostru este o muncă de echipă, la care toți trebuie să punem umărul. Nu vreau să îmi imaginez ce ar însemna județul Dâmbovița fără Universitatea Valahia din Târgoviște. Provocările de pe piața muncii, aflată într-o continuă schimbare, dar și necesitatea înființării unor noi specializări, care să țină ritmul cu meseriile viitorului, sunt aspecte de care îmi doresc să țină cont atunci când vor elabora viitoarea programă universitară. Tocmai de aceea, le-am reamintit cadrelor universitare cât de importante sunt parteneriatele strategice, dar și faptul că instituția Consiliul Județean Dâmbovița a fost, este și va fi unul dintre colaboratorii principali ai Universității Valahia din Târgoviște. De altfel, am propus un protocol care privește digitalizarea județului nostru, lucru ce poate transforma învățământul superior dâmbovițean într-un adevărat vector de schimbare.
Lucrările științifice premiate astăzi, precum și onorarea personalităților care au avut contribuții deosebite la transformarea universității într-un pol de excelență îmi întăresc
onvingerea că Universitatea Valahia din Târgoviște poate fi unul dintre cele mai importante centre de dezvoltare, dar și de promovare a județului Dâmbovița.
Îmi doresc ca mediul academic să fie mult mai prezent în viața județului nostru și, în acest sens, am lansat și o provocare: Universitatea Valahia din Târgoviște, partenera consiliului județean în elaborarea strategiei de dezvoltare a județului Dâmbovița! Pentru consolidarea parteneriatului nostru vreau ca, împreună, să formăm echipe ce vor da județului nostru o strategie de viitor.
Rezultatele dumneavoastră sunt deosebite, iar pentru mine a avea în județ domenii de școlarizare care să răspundă nevoilor actuale și de viitor ale economiei este o preocupare de bază. Vă felicit pe toţi cei care, an de an, contribuiți la renumele acestei universități, emblemă a județului Dâmbovița! Urez mult succes tuturor cadrelor didactice de la Universitatea Valahia, studenților care învață aici și, mai ales, dumneavoastră, celor care ați făcut posibil ca acest centru universitar să devină ceea ce este astăzi!”
Cu acest prilej, președintele Corneliu Ștefan a acordat Universității „Valahia” din Târgoviște o diplomă de excelență pentru prestigioasele rezultate obținute în domeniul educației și cercetării științifice, precum și o plachetă a județului Dâmbovița.
Cadrelor didactice și studenților participanți la eveniment li s-au alăturat: ÎPS dr. Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, reprezentanți ai Instituției Prefectului Dâmbovița, rectorul Academiei de Științe Economice din Moldova, Grigore Belostecinic, oameni de cultură, numeroși parteneri și invitați din țară și străinătate.
De asemenea, în semn de recunoaștere a contribuției pe care a avut-o la înființarea UVT, o diplomă a fost acordată post-mortem rectorului Florea Oprea.
Comments are closed for this post.