Discuțiile cu organizațiile PSD Dâmboviţa din teritoriu sunt în plină desfășurare. După o primă parte a zilei petrecută în nordul județului, pe șantierele din comunele și orașele conduse de primarii PSD, în această seara ne-am întâlnit cu membrii organizațiilor locale din Morteni, Mătăsaru, Mogoșani, Vișina, Răscăieți, Uliești și Petrești.

Investițiile și proiectele viitoare au fost principalul subiect, dar am discutat și despre alegerile de anul viitor.

Sunt localități unde se simte nevoia unui primar și consiliu local majoritar social-democrat, iar cel mai bine acest lucru se vede comparând proiectele administrative ale PSD cu cele ale primarilor de altă apartenență politică.

Tocmai de aceea, suntem convinși că, în 2024, vom câștiga alegerile europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

Pentru noi vorbesc proiectele și investițiile din fiecare localitate în parte. Întotdeauna suntem alături de oameni!