Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vizitați, începând de sâmbătă, 14 mai 2022, expoziția aniversară „Semicentenarul inaugurării Casei Atelier Gabriel Popescu”, dedicată împlinirii a 50 de ani de la deschiderea muzeului.
În satul Gura Vulcanei, comuna Vulcana-Pandele, județul Dâmbovița, pe o străduţă care urcă uşor în pantă, într-o zonă umbrită de frasini, pini și tei, se înalţă un monument de arhitectură construit la începutul secolului al XX-lea – Casa Atelier Gabriel Popescu.
Gabriel Popescu l-a ales pe arhitectul Alexandru Clavel pentru elaborarea planurilor casei pe care acesta o va construi începând cu anul 1902. Proiectele au fost făcute ținând cont de sugestiile artistului, iar lucrările au fost încheiate în anul 1905.
Prin grija urmaşilor artistului Gabriel Popescu, clădirea a fost păstrată fără a i se aduce modificări importante şi, ulterior, ea a fost donată în anul 1969, prin doamna avocat Lizica Popescu, Muzeului Judeţean Târgovişte, în vederea deschiderii unei case memoriale.
Pentru amenajarea Casei Atelier Gabriel Popescu, soția artistului, Marthe-Marguerite Popescu, fiica artistului, Marta Miriam Popescu, şi fiul acestuia, criticul de artă Daniel Popescu, au dăruit instrumentele de lucru ale tatălui lor – gravuri, desene și schițe, o serie de piese de mobilier, cărţi, fotografii, acte personale, corespondență, acte din timpul studiilor la Paris, comenzi de lucrări, caiete din timpul studiilor la Școala de Poduri și Șosele, caiete de însemnări, afișe și publicații despre artist, precum şi obiecte personale.
Inaugurarea a avut loc în ziua de 15 mai 1972. Au urmat ani cu suișuri și coborâșuri, dar acum la momentul semicentenarului muzeului, bilanțul este pozitiv: casa-atelier a fost restaurată și reabilitată, proiectul expozițional inițial a fost refăcut incluzând donațiile ulterioare, făcute de familie, și valorificând patrimoniul existent, legat de Regele Carol I și Casa Regală a României. De la simpla vizitare am ajuns la tururi virtuale, la vizite ghidate și vizionarea filmului documentar „Eu, Gabriel Popescu, gravorul”, la organizarea de expoziții temporare atât la Căminul Cultural „Izvor de apă Vie”, cu care avem o frumoasă colaborare, cât și la parterul muzeului, la ateliere pentru copii și adulți. Avem colaborări și parteneriate cu școli, cămine culturale, biblioteca comunală, Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Dâmbovița, Asociația Tradiție Pandeleană, CARP Pucioasa, precum și voluntari, care ne sunt alături la toate activitățile.
Mulțumirile și recunoștința noastră se îndreaptă în primul rând către familia artistului, în special către doamna conferențiar universitar dr. Ioana Beldiman, nepoata artistului pentru generozitatea de care a dat și dă dovadă în continuare prin donațiile numeroase făcute an de an.
Mulțumim tuturor donatorilor, colaboratorilor, voluntarilor și vizitatorilor!
Expoziția poate fi vizitată la Casa Atelier Gravor „Gabriel Popescu” din Vulcana-Pandele, de marți până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00.
Comments are closed for this post.