Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat astăzi, 20 mai 2022, la evenimentele ce au fost organizate în comuna Vulcana-Pandele cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la înființarea Casei-Atelier „Gabriel Popescu”, muzeu aflat în salba de bijuterii a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”.
Cu acest prilej, în incinta muzeului a fost amenajată expoziția „Semicentenarul inaugurării Casei-Atelier Gabriel Popescu”, dedicată împlinirii a 50 de ani de la deschiderea muzeului situat în satul Gura Vulcanei, pe o străduţă care urcă uşor în pantă, într-o zonă umbrită de frasini, pini și tei, unde se înalţă un monumentul de arhitectură construit la începutul secolului al XX-lea, Casa-Atelier Gabriel Popescu.
Gabriel Popescu l-a ales pe arhitectul Alexandre Clavel pentru elaborarea planurilor casei, pe care acesta construit-o începând cu anul 1902. Proiectele au fost făcute ținând cont de sugestiile artistului, iar lucrările au fost încheiate în anul 1905.
Inaugurarea a avut loc în ziua de 15 mai 1972. Au urmat ani cu suișuri și coborâșuri, dar acum, la momentul semicentenarului muzeului, bilanțul este pozitiv: casa-atelier a fost restaurată și reabilitată, proiectul expozițional inițial a fost refăcut incluzând donațiile ulterioare, din partea familiei, și valorificând patrimoniul existent, legat de Regele Carol I și Casa Regală a României.
Dacă, în urmă cu câțiva ani, exista posibilitatea simplei vizitări a spațiului expozițional, astăzi, Consiliul Județean Dâmbovița, prin intermediul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”, oferă turiștilor tururi virtuale, vizite ghidate și vizionarea filmului documentar „Eu, Gabriel Popescu, gravorul”, precum și expoziții temporare, organizate atât la Căminul Cultural „Izvor de Apă Vie”, cât și la parterul muzeului, dar și o serie de ateliere pentru copii și adulți.
Prin grija urmaşilor artistului Gabriel Popescu, clădirea a fost păstrată, fără a i se aduce modificări importante. Ulterior, în anul 1969, ea a fost donată, prin doamna avocat Lizica Popescu, Muzeului Judeţean din Târgovişte, în vederea deschiderii unei case memoriale.
Pentru amenajarea Casei-Atelier Gabriel Popescu, soția artistului, Marthe-Marguerite Popescu, fiica artistului, Marta Miriam Popescu, şi fiul acestuia, criticul de artă Daniel Popescu, au dăruit instrumentele de lucru ale tatălui lor – gravuri, desene și schițe, o serie de piese de mobilier, cărţi, fotografii, acte personale, corespondență, acte din timpul studiilor la Paris, comenzi de lucrări, caiete din timpul studiilor la Școala de Poduri și Șosele, caiete de însemnări, afișe și publicații despre artist, precum şi obiecte personale.
În semn de mulțumire, președintele Corneliu Ștefan a înmânat diplome de recunoaștere a meritelor culturale unor personalități, artiști plastici, sculptori, gravori, profesori universitari, muzeografi, conservatori, care, de-a lungul timpului, și-au adus contribuția la dezvoltarea artei gravurii, precum și la conservarea și dezvoltarea patrimoniului cultural.
Președintele Corneliu Ștefan: „Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui eveniment, dedicat unui loc cu totul special. Realizată de arhitectul de origine franceză Alexandre Clavel, pe baza schițelor artistului, între anii 1902 – 1905, casa reprezintă un edificiu unic în România, având încă de la început și destinația de atelier, caracter păstrat până azi. Urmare a proiectului de restaurare derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, muzeul-atelier Gabriel Popescu a revenit la o nouă viață, iar turiștii care îi trec pragul pătrund într-un univers deosebit. Restaurarea Casei-Atelier Gabriel Popescu și reconstrucția casei natale au readus în circuitul turistic și muzeal nu doar un muzeu, ci și o parte din istoria județului Dâmbovița! Îmi exprim recunoștința în primul rând față de familia artistului, față de doamna conferențiar universitar dr. Ioana Beldiman, nepoata artistului – pentru generozitatea de care a dat și dă dovadă, în continuare, prin numeroasele donații făcute an de an. Îi invit pe dâmbovițeni și nu numai pe ei să viziteze Casa-Atelier Gabriel Popescu, monument istoric de o importanță deosebită pentru patrimoniul cultural dâmbovițean și le mulțumesc tuturor donatorilor, colaboratorilor și voluntarilor!”
La eveniment au participat și Ovidiu Cîrstina, managerul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească, precum și elevi din localitate.
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, vă invită să vizitați expoziția aniversară „Semicentenarul inaugurării Casei-Atelier Gabriel Popescu”, dedicată împlinirii a 50 de ani de la deschiderea muzeului, de marți până duminică, în intervalul orar 09:00 – 17:00.
Comments are closed for this post.