Marți, 19 iulie 2022, Camera de Comerț și Industrie Prahova a găzduit întâlnirea de lucru a Asociației Camerelor de Comerț și Industrie din Regiunea Sud-Muntenia, la care au participat Președinții Camerelor de Comerț din Argeș, București, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov si Teleorman, precum si Camera de Comerț și Industrie a României care a fost reprezentată de Dl. Ovidiu Silaghi, Secretar General.
Scopul întâlnirii a fost reorganizarea Asociației dar ședința s-a transformat într-un bun prilej de schimb de opinii, bune practici, expertiză și planuri comune de viitor, între cei prezenți.
Discuțiile au fost deschise de amfitrionul întâlnirii, Dl. Aurelian Gogulescu, Președintele CCI Prahova care a făcut un scurt istoric al Asociației punctând reperele marcante ale activității încă de la înființarea sa din anul 2006 și necesitatea constituirii acestei organizații în contextul momentului preaderării României la Uniunea Europeană.
Ovidiu Silaghi – Secretar General al CCIR a apreciat inițiativa organizării acestei întâlniri și activitatea Asociației și a ținut să informeze audienta asupra stadiului celor 2 legi referitoare la Sistemul Cameral din România, aflate în dezbatere în Parlament, precum și necesitatea transmiterii unor informații corecte și transparente către mediul de afaceri cu privire la importanța adoptării și implementării acestor acte legislative.
Ca o concluzie, toți participanții au agreat ideea unui schimb constant de informații precum și organizarea unor întâlniri viitoare periodice în Regiune, succesiv la fiecare Camera teritorială, pentru întărirea și continuarea ideii de coeziune, acțiune, proactivitate, vizibilitate și credibilitate, în scopul realizării unui schimb de experiența atât la nivel de conducere dar și între echipe, pentru conștientizarea mediului de afaceri asupra importanței și reprezentativității fiecărei Camere județene și a Sistemului Cameral din România.
Comments are closed for this post.