Vești bune pentru dâmbovițeni! Astăzi, 21 aprilie 2023, președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, a semnat contractul de întocmire a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru inelul de centură al orașului Găești.
Proiectul aparține Consiliului Județean Dâmbovița, începând de la studiile și documentațiile necesare și până la viitoarea realizare a acestuia.
Valoarea contractului de proiectare este de aproximativ 2.700.000 de lei (TVA inclus), iar contractantul va avea la dispoziție 34 de luni pentru elaborarea studiilor și documentelor premergătoare etapei de execuție a lucrărilor.
În carul unei conferințe de presă susținute cu acest prilej – la care au participat și vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, precum și secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu – președintele Corneliu Ștefan a precizat că acesta este un contract cu impact major pentru infrastructura rutieră din întreaga zonă, având în vedere că prin orașul Găești se asigură conexiunea între Oltenia și Moldova, iar Consiliul Județean Dâmbovița va asigura finanțarea realizării centurii orașului Găești: „Prin Programul Anghel Salingy avem asigurată suma de 80.000.000 de lei, la care se adaugă contribuția Consiliului, în valoare de aproximativ 9.000.000 de lei. Valoarea totală a investiției, potrivit studiului de prefezabilitate, se ridică la 89.000.000 de lei. Traseul avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este în lungime de 4,5 km, iar, din acesta, 1 km se află în comuna Dragodana, 1,4 km – pe raza orașului Găești, 1,2 km – în Mogoșani și 0,9 km – în comuna Petrești. Inelul de centură va porni din zona Arctic, teren ce aparține comunei Dragodana, se va intersecta cu drumul național DN 7, unde va fi amenajat un sens giratoriu, va traversa, prin Găești, calea ferată București – Pitești – Craiova și drumul județean DJ 401A printr-un pasaj rutier suprateran, va parcurge extravilanul comunei Mogoșani și se va îndrepta către drumul național DN 61 Petrești – Ghimpați, punct care va fi și descărcarea printr-un alt sens giratoriu. Așadar, vom avea: o bandă pe sens; 3 intersecții amenajate cu sensuri giratorii sau noduri rutiere; o intersecție amenajată cu sens giratoriu la intersecția cu DN7; o intersecție amenajată cu pasaj suprateran peste DJ 401A și CF București – Pitești – Craiova; o intersecție amenajată cu sens giratoriu la intersecția cu DN 61”.
Tot astăzi,președintele Corneliu Ștefan a semnat contractele pentru alte proiecte, a căror implementare va fi finanțată de Consiliul Județean Dâmbovița: „Consiliul Județean Dâmbovița este, în continuare, partenerul celor care se implică activ în viața județului nostru. Și anul acesta, finanțăm 20 de asociații și fundații dâmbovițene, proiectele acestora având ca scop păstrarea și promovarea tradițiilor dâmbovițene, protejarea mediului, desfășurarea a diferite activități sportive, organizarea unei tabere de robotică sau a unei olimpiade naționale.
Astfel, în prima sesiune de alocare de fonduri publice nerambursabile din bugetul județului Dâmbovița pentru activități nonprofit, alocăm: 240.000 de lei pentru 8 proiecte care se încadrează la capitolul sport; 110.000 lei pentru susținerea financiară a 7 inițiative în domeniul educației civice și sociale; 72.000 de lei vor merge pentru susținerea unor activități pentru tineret; 10.000 de lei pentru promovarea turismului și protecția mediului. Așadar, în această primă sesiune, alocăm în total 431.000 de lei pentru 20 de proiecte. Îi felicităm pe toți beneficiarii și le mulțumim pentru tot ceea ce fac în domeniile lor de activitate!”
Comments are closed for this post.