În perioada 27 – 30 iunie 2022, a avut loc cea de-a patra activitate de învățare-predare- formare, din cadrul proiectului de schimb interșcolar finanțat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus +, KA229, ”MY WORLD- YOUR WORLD-OUR WORLD”, activitate desfășurată la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1, Târgoviște, Dâmbovița, România. Proiectul este coordonat de către Ysgol y Llys, UK și a fost aprobat pentru o perioadă de 24 luni, din 01.09.2019, până în data de 31.08.2021, însă din cauza situației pandemice a fost prelungit cu 12 luni, urmând a se finaliza la 31.08.2022. Parteneri în cadrul acestui proiect sunt: Escola Pla de les Vinyes, Spania, Școala Gimnazială Lucieni, Grădinița cu Program Prelungit nr.1 Târgoviște, România.
Scopul proiectului îl reprezintă dezvoltarea înțelegerii problemelor ecologice locale și globale, astfel încât copiii să poată face diferența dintre propriile comunități locale și cea mondială, îmbogățirea cunoștințele copiilor despre problemele de mediu ale lumii moderne și înțelegerea de către aceștia a acestor probleme, astfel încât să își poată dezvolta propriile răspunsuri la problemele cu care se confruntă lumea modernă.
La cea de-a patra activitate de învățare-predare-formare, au participat un număr de 19 cadre didactice din cele trei țări partenere în proiect: UK, Spania și România. Grădinița cu PP nr.1 Târgoviște a fost reprezentată de director prof. Nistor Alice, prof. coordonator Florina Popescu, prof. Mihaela Gavrilă, prof. Alina Stoian, prof. Mihaela Grecu, prof. Diana Rusu, prof. Ana Oprea și prof. Carmen Zaharia, prof. Ciobanu Monica.
Activitatea primei zile a debutat cu întâmpinarea membrilor proiectului de către preșcolari și cadre didactice ale Grădiniței cu P.P. Nr. 1 Târgoviște, vizitarea instituției și prezentarea sistemului educațional din România, observarea unor activități la Grupa Buburuzelor, desfășurarea unui Workshop – ”Salvează Planeta!”, unde partenerii proiectului au avut posibilitatea de a-și prepara din diferite produse o cremă de mâini; au urmat apoi discuții referitoare la problemele ecologice globale și locale.
După-amiază participanții au avut posibilitatea de a vizita Casa Corpului Didactic Dâmbovița, unde le-au fost prezentate aspecte privind formarea cadrelor didactice în România, iar apoi au participat la o activitate ecologică pe traseul Mănăstirea Dealu.
Pe parcursul celei de-a doua zile, au fost observate activități la Grupa Albinuțelor, Dezvoltarea proiectului – Amprenta ecologică pentru copii, participanții au luat parte la Workshop-ul ”Say YES to the Dress”, organizat la Centrul de Cultură Dâmbovița, unde au confecționat diferite obiecte din materiale reciclabile. Ziua s-a încheiat cu activitatea outdoor – Vizitarea orașului Brașov.
Cea de-a treia zi a debutat cu observarea unei activități în curtea grădiniței, unde copiii au ascultat Poveste Copacul prieteniei, pe care ulterior l-au ajutat pentru ca acesta să nu mai trăiască într-un mediu poluant, au întreprins acțiuni de îngrijire și protejare a mediului, au reciclat deșeuri, au plantat flori, au pictat ”haina” copacului ajutându-se de materiale naturale (frunze, petale de flori, fructe).
Apoi, membrii proiectului au participat la un Atelier ”Materiale naturale și Povestire”, unde fiecare membru avea o imagine din care lipsea o parte și trebuia să descopere în natură ce se potrivește, născocind o poveste.
Ziua a patra a debutat cu observarea activităților la Grupa Ștrumfilor și a expoziției de fotografii reprezentative activităților derulate în cadrul proiectului ”My world – Your World – Our World”, eTwinning –produsele finale ale proiectului, dezvoltarea proiectului – reflectarea asupra rezultatelor, atingerii obiectivelor, evaluării, efectelor, activităților.
Ziua a continuat cu vizitarea Primăriei Târgoviște, unde domnul primar Daniel Cristian Stan le-a prezentat membrilor proiectului aspecte privind istoria orașului, importanța educației pentru întreaga comunitate, cât și performanțele sportive obținute de tinerii cetățeni ai orașului.
Activitatea de predare – învățare – formare s-a finalizat cu un spectacol, oferit de ansamblul ”Codrulețul” , Palatul copiilor din Găești, sub coordonarea dl prof. Grigore Marian care a cuprins momente artistice din folclorul românesc, cât și un moment de balet, oferit de Denisa Petre și un moment de interpretare la vioară, oferit de Andreea Rusu, în trecut, preșcolari ai Grădiniței cu P.P. Nr. 1.
S-au acordat certificatele de participare tuturor membrilor proiectului.
Întocmit de responsabil diseminare,
Prof. Alina Mihaela Stoian
“Acest proiect este finanțat de Comisia Europeană. Conținutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului, iar Agenția Națională și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care conținutul informației va fi folosit.”
Comments are closed for this post.