O astfel de reglementare ar afecta grav relațiile comerciale foarte bune pe care România le-a construit în timp cu statele din Orientul Mijlociu, ceea ce ar conduce la intrarea în faliment a multor fermieri români.

PSD a susținut în permanență încurajarea procesării în țară a materiilor prime pentru obținerea produselor cu valoare adăugată mare. Dar în acest caz, punerea pe butuci a fermelor și stânelor din România nu înseamnă susținerea producției românești, ci falimentarea unor sectoare importante din zootehnia națională. Creșterea capacității de procesare a României nu se obține prin interzicerea exporturilor, ci prin stimularea investițiilor în unități de prelucrare a materiilor prime.

Totodată, inițiatorii proiectului de lege nu sunt deloc informați cu privire la schimbările semnificative care s-au produs în România în privința transportului de animale vii. În momentul de față, România respectă toate normele europene în acest domeniu.

În general, PSD se va opune oricăror inițiative legislative de acest gen, care nu sunt discutate în prealabil cu fermierii români, mai ales după ce aceștia au fost puternic afectați de seceta de anul trecut.