Prefectul Județului Dâmbovița și Președintele Consiliului Județean Dâmbovița au organizat o dezbatere cu primarii și secretarii UAT-urilor din județul nostru și Direcția Județeană de Statistică Dâmbovița, dezbatere care a vizat Recensământul Populației și Locuințelor (RPL) din anul 2021.

Obiectivul prioritar al recenzării îl reprezintăm producerea de statistici oficiale naţionale și europene, privind numărul și distribuţia teritorială a populaţiei rezidente, a structurii demografice și socio-economice, date referitoare la gospodăriile populaţiei, precum și la fondul locativ, condiţiile de locuit ale populaţiei și clădirile în care se situează locuinţele.

Scopul RPL 2021 este de a determina numărul populației rezidente (cu reședința obișnuită în România) și caracteristicile sale demo-socio-economice, mărimea și caracteristicile fondului de locuințe și de clădiri în care se află locuințele.

Recensământul va viza;

  • Persoanele cu cetăţenie româna, străină sau fără cetățenie, cu reședința obișnuită în ţară;
  • Persoanele de cetăţenie română cu domiciliul în România , dar cu reședința în altă țară pentru o perioadă mai mica de 12 luni.
  • Persoanele cu cetăţenie română care sunt membri ai personalului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, membrii forţelor armate naţionale staţionate în restul lumii, personalul naţional al bazelor ştiinţifice naţionale stabilite în afara teritoriului geografic al ţării, persoanele de cetăţenie română care sunt membri ai echipajelor navelor de pescuit, altor nave, aeronave şi platforme plutitoareoperând parţial sau în întregime în afara teritoriului economic.
  • Gospodăriie și nucleele familiale;
  • Clădirile de locuit;
  • Clădirile cu altă destinație decât cea de locuit, dacă există cel puțin o locuință în acestea;
  • Locuințele situate în orice clădire indiferent de forma de proprietate de pe teritoriul României;
  • Spațiile colective de locuit.

Etapele RPL 2021

În perioada februarie – iulie 2022 se desfașoară, etapizat, recenzarea populației și locuințelor, astfel:

  • 1 februarie – 13 martie 2022 – reluarea datelor din sursele administrative şi popularea chestionarelor  electronice (1 februarie – 13 martie 2022)
  • 14 martie – 15 mai 2022autorecenzarea on-line şi autorecenzarea asistată  Autorecenzarea se poate realiza de pe echipamentul propriu al persoanei care se auto-recenzează sau al gospodăriei din care aceasta face parte.

Fiecare persoană cu reşedinţa obişnuită în România trebuie să se autorecenzeze, parcurgând 2 paşi:

  • Pasul 1: se completează formularul de preînregistrare, declarând toţi membrii gospodăriei, accesând platforma de autorecenzare de pe site-ul: www.recensamantromania.ro
  • Pasul 2: fiecare membru al gospodăriei îşi completează chestionarul individual accesându-şi propriul chestionar prin link-ul primit pe adresa de e-mail indicată la preînregistrarea de la pasul 1.
    • 16 mai – 17 iulie 2022 recenzarea prin interviu faţă-în-faţă, de către recenzori, cu înregistrarea datelor pe tabletă (      În județul Dâmbovița, în cele 451 de sectoare de recensamânt, își vor desfășura activitatea :
    • 451Recenzori ;
    • 18 Recenzori şefi;
    • 219 Recenzori pentru autorecenzare asistată;
    • 89 Coordonatori la nivel de municipiu, oraş, comună.
    • 1Coordonator judetean

Prefectul Județului Dâmbovița, Claudia Gilia, a transmis un mesaj către reprezenmtanții unităților administrativ – teritoriale:

”Am solicitat tuturor celor prezenți astăzi să informeze cetățenii cu privire la desfășurarea recensământului și să acorde sprijin logistic necesar în derularea acestuia, în condiții optime. De asemenea, pe această cale, adresez, tuturor dâmbovițenilor, rugămintea de a trata cu seriozitate această cercetare statistică de mare complexitate. Oamenii trebuie să conștientizeze că datele culese și centralizate vor sta la baza politicilor și implementării proiectelor.

Acesta va fi primul recensământ în format complet digital și va asigura o transparență totală în colectarea datelor, în temeiul cărora vom putea propune măsuri concrete care să conducă la soluționarea unor probleme reale ale comunităților locale!”

La rândul său, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat:

Fiecare cetățean al acestui județ trebuie să înțeleagă cât de important este să participe la această cercetare statistică. În primul rând, numărul cetățenilor declarați într-o localitate afectează în mod direct sursele de finanțare ale comunității respective. Dacă la finalizarea recensământului, într-o comună dâmbovițeană au fost recenzați 4.000 de locuitori, dar, în realitate, numărul cetățenilor este de 5.000, atribuirea de sume de la bugetul de stat se va face în funcție de statistica oficială. Astfel, localitatea va primi mai puțin bani la buget, în condițiile în care nevoile sunt mult mai mari. Acuratețea datelor influențează atât atragerea de fonduri europene (spre exemplu, multe din ghidurile P.O.C.U depind de numărul de locuitori), dar pot constitui și un reper pentru eventuali investitori.