La invitația Ioanei Voicu, director al Școlii Gimnaziale nr. 2 Titu Targ, am avut bucuria să particip la un eveniment organizat în cadrul proiectului „Fii inteligent, NU violent!”, alături de invitatul special antrenorul și multiplul campion mondial, dl Cătălin Zmărăndescu.

Prin acest proiect, școala contribuie activ la implementarea Programului de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar – „Împreună prindem curaj”, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării.

Așa cum le-am transmis și elevilor, violența nu este niciodată o soluție. Dialogul, înțelegerea și respectul reciproc sunt valorile pe care trebuie să le cultivăm în fiecare zi.

Felicit cadrele didactice, și pe toți cei implicați, pentru eforturile depuse în educarea tinerilor noștri, în spiritul respectului și al responsabilității. Prevenirea violenței începe prin educație și dialog!