Având în vedere evenimentul înregistrat la data de 29 aprilie a.c., în localitatea Nucet, în cadrul căruia o persoană a fost condusă la autospeciala de poliție în vederea legitimării, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița transmite următoarele precizări:

Imediat după producerea evenimentului, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița a dispus efectuarea de verificări, prin Biroul Control Intern, cu privire la respectarea prevederilor legale în vigoare.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtarea abuzivă, faptă prevăzută de articolul 296 din Codul Penal, pentru efectuarea de cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale.

Precizăm că nu tolerăm încălcarea legilor, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și ale reprezentanților mass-media, obiectivul nostru fundamental fiind acela de a proteja cetățenii, de a-i sprijini la nevoie și de a menține un climat de ordine și siguranță publică pentru comunitate.